am tot vrut să scriu cât sunt de dezamăgită de sistemul medical şi cât sunt de tristă că mama a fost operată. şi au fost zile cu stres şi lacrimi şi atât de multe îngrijorări că simţeam că nu mai pot. şi am zis cuiva că în faţa ei sunt mereu cu zâmbetul pe buze, şi când au dus-o la operaţie i-am zâmbit şi când a ieşit de acolo şi şi-a revenit din anestezie i-am zâmbit, dar ce bine că spitalele au holuri lungi şi există 'acasă' şi acolo poţi să plângi în voie.
şi în mijlocul la atâtea frământări, tot ea m-a făcut să izbucnesc în râs şi apoi în lacrimi, pentru că e atâta de minunată.
deşi a scăpat ca prin minune şi ştie asta, şi deşi de miercuri nu a mâncat nimic, ci a băut doar apă şi a primit perfuzii din plin şi deşi abia au operat-o sâmbătă, când am sunat-o acum, îmi spune cât se poate de serioasă, pe un ton grav:
,,şi totuşi Diana, cred că îl întreb pe domnul doctor dacă mă lasă să mănânc puţină îngheţată.''
 aşa e mama.
e cea mai dragă şi e a mea.

pe lângă toate celelalte pe care mi le dau seama în dimineţi senine sau ploioase, în dimineaţa asta mi-am dat seama că sunt proiectant. era de altfel  destul de simplu şi uşor de dedus, doar că nu ştiam ce denumire să-i dau. dar când visul e proiectul de viitor al realităţii, cum altfel să se  numească  acela care visează tot felul, decât proiectant.visător sau proiectant de visuri?
[proiectăm visuri pentru o realitate ca-n...vise? oferim şi flori]
[esti naivă, o să-mi spui şi o să mă mustri cu o privire gravă. nu-i nimic, întodeauna pot să răspund privirii tale grave şi serioase cu un zâmbet.]

noua mea pasiune [zilnic descopăr lucruri minunate care-mi devin în cele din urmă pasiuni] e să privesc întinderile nesfârşite de floarea-soarelui. mi-aduce aşa linişte şi bucurie, încât aproape mă pot imagina întinsă în mijlocul lor, la poveşti. cine ştie ce poveşti ascund florile care urmăresc mereu şi mereu soarele.
şi dacă tot veni vorba, cum colorează frumos şi înseninează privirea un câmp plin cu floarea-soarelui în mijlocul la atâta verde, aşa mi-eşti tu, cel drag al inimii mele, în suflet.
vara asta.
vara asta mi-eşti floarea mea de floarea-soarelui.
n-ai fi zis că ai să ajungi să-mi fii chiar floare, aşa-i?

sau păpuşă de porţelan. [deşi îmi plac mult, îmi place să le văd, dar n-aş vrea să fiu una.]
aşa oasele nu mi se sfărâmă la cea mai mică lovitură a vieţii, nici sufletul nu mi se face ţăndări, întristările par să aducă atingere la întregul inimii mele, dar nu e aşa, pentru că întreagă am rămas, indiferent de ceea ce a fost şi întreagă voi rămâne, indiferent de ceea ce va veni.
şi mult mai bine de atât e că pot să te cuprind cu braţele şi pot să mă las îmbrăţişată în acea îmbrăţişare puternică, dar nedureroasă, fără să-mi fie teamă că mă voi frânge.
cu bucurie, îmi las braţele să te cuprindă.
cu emoţie, îţi las braţele să mă cuprindă.

tell me now, 'cause I need to know it.
there are so many things I could be, there are so many things I'd love to be and so many more I would never be.
so tell me now, what am I to you?

Nu am văzut niciodată un olar cum modelează lutul. Nu i-am văzut niciodată privirea şi nici mâinile. Nu am stat niciodată lângă un asemenea om să văd cât timp îi ia ca să modeleze sau cât de greu îi este să remodeleze.
Îmi închipui însă că modelează cu răbdare. Nu încruntat, ci privind cu blândeţe. Nu supărat că nu i-a ieşit din prima sau dezamăgit pentru că aparent lucrarea nu e atât de frumoasă, ci cu linişte în privire, ştiind că în final frumuseţea se va vedea.
Nu am văzut niciodată un asemenea om şi nu am văzut nici măcar lutul.
Dar văd zilnic un alt Olar şi văd zilnic un alt fel de lut. Cu lutul trăiesc zi de zi, pentru că lutul sunt eu. Olarul e El, Cel drag al sufletului meu. M-a făcut de la bun început în chip minunat, dar sunt un alt fel de lut, şi mereu va fi ceva de schimbat în mine. Cândva durea nespus, mai ales când schimbarea o dorea doar El iar eu, lut încăpăţânat, credeam că sunt bine oricum şi că nu e nevoie de schimbări. Şi pentru că uneori încăpăţânarea doare, modelarea în zilele acelea era nespus de dificilă.
Dar am Cel mai blând Olar din lume, şi sunt în mâinile Celui care ştie să schimbe în cel mai minunat mod cu putinţă. Chiar şi când doare, atingerea Lui face să treacă totul.
În cele din urmă am învăţat că sub privirile Celui care vede un sărman lut ca fiind o comoară nepreţuită, schimbarea e de dorit, indiferent de suferinţă.
Acum ştiu că sunt un lut care mereu şi mereu va trebui să aibă parte de schimbare. Sunt un lut care va trebui modelat şi schimbat pentru gloria Celui care schimbă cu dragoste şi blândeţe în fiecare zi.
E o schimbare ce trebuie făcută mereu şi mereu, nu pentru a fi un simplu lut aici jos pe pământ, ci pentru a fi un vas de preţ în veşnicii.

se pare.
când unii oamenii sunt nervoşi şi strigă la mine şi mă ameninţă, numai pentru că răutatea îi încântă, stau şi zâmbesc şi-mi imaginez că-i dau pe mute.
pe măsură ce zâmbetul meu e mai mare, spre disperarea lor, desigur, ei nu se mai aud deloc.
sau îmi imaginez că au vocile alea piţigăiate din desene şi atunci devin chiar amuzanţi.
se pare că în final, în loc să-mi bat capul cu cine nu merită, am găsit o cale să mă amuz.
devin, cu adevărat, din ce în ce mai neserioasă.

Uneori încep să port discuţii eu cu mine şi în mine şi parcă mă împart în trei. Pe de o parte sunt eu, care îmi doresc şi visez o grămadă şi-mi doresc lucruri aparent exagerate sau aproape imposibile. Pe de altă parte sunt eu, cea raţională şi-ncep să-mi argumentez că un lucru sau altul nu se poate, că nu-l merit sau că nu are cum să fie, că vreau prea multe şi nu-i normal să vreau stelele de pe cer [sau un muritor să lupte]. Iar apoi sunt eu, care mereu cred în imposibilul posibil, cred în minuni şi că lucruri extraordinare se pot întâmpla oamenilor simpli, că pot şi trebuie să visez şi să sper că totu-i cu putinţă.
Uneori câştigă partea mea raţională, şi renunţ şi apoi văd că am făcut bine că am renunţat. Nu mă cuprinde tristeţea atunci, ci am doar o stare de aşa si-aşa.
Alteori însă, aleg să cred şi chiar se întâmplă ceea ce am visat. 
Şi atunci ţin fericirea-n suflet, cum ţin o carte-n mâini, cu mult drag şi cu multă uimire.
De două zile încoace e alteori.
Astăzi e alteori şi ah, ce bine-i să pot răsfoi în mine fericirea!