noua mea pasiune [zilnic descopăr lucruri minunate care-mi devin în cele din urmă pasiuni] e să privesc întinderile nesfârşite de floarea-soarelui. mi-aduce aşa linişte şi bucurie, încât aproape mă pot imagina întinsă în mijlocul lor, la poveşti. cine ştie ce poveşti ascund florile care urmăresc mereu şi mereu soarele.
şi dacă tot veni vorba, cum colorează frumos şi înseninează privirea un câmp plin cu floarea-soarelui în mijlocul la atâta verde, aşa mi-eşti tu, cel drag al inimii mele, în suflet.
vara asta.
vara asta mi-eşti floarea mea de floarea-soarelui.
n-ai fi zis că ai să ajungi să-mi fii chiar floare, aşa-i?

şi hain m-a inspirat, promisul e promis, iar eu promit că nu mai ies din casă la plimbare fără să am hârtie şi pix la mine!
Sunt fericită pentru că după-masa asta a fost minunabil de minunată şi am hoinărit din nou pe străzi, prin parc şi pe mal. Pe măsură ce făceam paşi şi simţeam mirosul de primăvară si vedeam oamenii, simţeam cum se adună cuvintele în mintea mea şi ar fi ţâşnit din mine, dacă ar fi avut cum. Rânduri întregi le-aş fi scris pe hârtie, cu pixul negru [măcar el era în geantă], iar apoi când am văzut că nu găsesc hârtie nicăieri, am simţit cum ar fi vrut să mi se imprime pe piele. ,,Îi mângâie mâna cu drag şi o priveşte zâmbind'', ,,iubesc primăvara'', ,,nu mai mă satur să păşesc'', ,,Îţi mulţumesc pentru încă o primăvară în care pot simţi vântul cum mi se furişează prin păr'', ,,ah, ce frumos e malul'', ,,ador să stau pe podul ăsta şi să mă uit cum se reflectă totul în apă. aşa îmi doresc să te reflecţi Tu în mine'', ,,aş face o poză, să o vadă'' şi multe multe altele mi-ar fi acoperit pielea.
Doar pe buze ar fi fost scris: ,,sunt fericită''. Dar asta oricum stă scris pe buzele mele şi privirea mea spune asta.
Sunt fericită şi sufletul mi-e aşa, fluturatic şi liniştit.
Liniştea asta am visat-o şi fericirea asta vreau să o păstrez.
Eşti minunat!

Tot ce-am căutat zilele astea a fost un colţisor cald şi o ceaşca plină cu ciocolată caldă.
Mi-e dor de primăvară. Un pic de vară. Şi mi-e foarte dor de toamnă.
M-am săturat să aştept zgribulită şi cu picioarele îngheţate în staţiile de tramvai. M-am săturat să umblu înfofolită, cu fular şi mănuşi şi multe bluze.
Mi-e dor de adieri calde de vânt, de soare frumos şi cer senin, de stat pe mal şi privit la cer. Mi-e dor de sandalele comode cu care hoinăresc zâmbind pe străzi.Mi-e dor de pomi înfloriţi şi de păpădii. Mi-e dor de parcul plin cu copii care râd şi se joacă.
Aşa că aş vrea să dorm şi să mă trezesc peste două luni.
Să mă trezesc în acea dimineaţă veselă şi frumoasă de aprilie, cu soare şi nori frumoşi.
Şi chiar dacă tu nu eşti, să nu fiu tristă, ci să îmi iau o carte şi să merg pe mal.
Somn uşor.

Fericire. Pace. O inimă care tresaltă de bucurie. Asta vreau să însemne viaţa mea în special de Crăciunul acesta. Mereu e oboseală şi lipsă acută de chef şi ideea că ,,abia aştept să treacă şi Sărbătorile astea!'' De fapt, asta cred că e metoda folosită de diavol care dă cele mai bune rezultate. Aşa că el, şmecher şi viclean cum e, s-a gândit că multă alergătură fix de Crăciun n-ar strica. De fapt e numai bună ca să nu mai trăim la timp ceea ce ar trebui să trăim în zilele acestea.
E plin peste tot de noi, cei care alergăm după mâncare, băutură, cadouri şi alte cele. E plin de noi, cei care vrem curăţenie lună în casă, dar nu şi o curăţenie generală în viaţa noastră, făcută chiar de Domnul. E plin de noi, cei care vrem să fim super extra aranjaţi, dar cu inima pustiită, goală şi urâtă. Vrem brazi frumoşi şi ornamente strălucitoare, dar nu inimi sfinţite. Vrem de toate, dar prea puţin Îl vrem pe El.
Şi totuşi, am o veste proastă pentru unii:  Crăciunul nu e de fapt despre noi şi cât de tari suntem! De Crăciun e vorba numai şi numai despre El, despre Cel pe care ar trebui să Îl sărbătorim. Nu cu mese îmbelşugate, pentru că sigur nu asta vrea de la noi. Cred că tot ce vrea e o inimă deschisă. O inimă în care să înceapă cu adevărat Crăciunul.
Asta va fi anul acesta inima mea: iesle şi palat deopotrivă pentru Cel care S-a născut pentru ca şi eu să trăiesc cu adevărat.
Cristos s-a născut, bucuria mea!
Bine ai venit, dragul meu Isus!
       [n-am să Te las să pleci...]

Cum să nu zâmbesc  când privesc înspre Cer şi cum să nu spun ,,Mulţumesc!" pentru o asemenea seară? Ninge şi cred că dacă au existat vreodată tărâmuri fermecate, frumuseţea zăpezii din seara asta nu s-a mai văzut nici măcar acolo. Prin urmare, nu a fost nevoie de nici o rochie super extra nu ştiu cum, nici de bagheta magică, pentru că au ajuns o pereche de cizme călduroase, mănuşi şi fular şi o super dispoziţie dansabilă.
Aşa că, după ce am 'pupat' câţiva fulgi de nea, am pornit la drum pe străzi.
Am cântat cât m-a ţinut gura [şi mai ales vocea] toate colindele pe care le ştiu. Apoi am trecut la paşi de dans, prinsă în îmbrăţisarea dintre zăpada care venea din Cer şi zăpada de pe pământ. De fapt nici nu au fost dansuri, ci încercări nereuşite şi totuşi minunate [pentru mine] de vals. Şi desigur, nu aş putea să uit îngeraşul de zăpadă făcut fix în staţia de tramvai. :D
Deci da, mi-e inima plină de fericire şi încântare.
It's snowin' baby, and I'm lovin' it!

un ceainic. Un ceainic pictat. Dar vezi tu, ceainicul ăsta nu ar trebui să fie ca toate ceainicele pe care le ştim, ci un pic altfel. Adică un ceainic cântăreţ şi vorbăreţ. Da, ai citit bine! Vreau un ceainic pictat frumos, care să îmi cânte sau să îmi spună poveşti şi din el să iasă, desigur, arome de scorţişoară.
Şi uite aşa, ,,când nu am un lucru mi-l fac poveste'' şi atunci e destul de simplu, pentru că e ca şi cum l-aş şi avea.

Marti am spus ca iubesc inceputul acesta de decembrie. Am iubit  parcul, cum s-au pornit instalatiile exact cand am intrat acolo, cum am zambit si am stat pe o banca asa, fara sa fie frig sau trist.
Am mai spus ca as vrea sa dispara oamenii in clipa aia, sa nu fie acolo unde eram, ci sa fie doar atmosfera de basm pe care o simteam in inima si colindele.
E anotimpul iubirii si anul acesta vreau sa-l fac sa devina si anotimpul fericirii in viata mea.
Vreau sa zambesc, sa ma bucur, sa ma plimb prin parc mult, sa ma opresc si sa privesc cu adevarat.
Vreau sa stau cu privirea indreptata in Sus, sa vad frumusetea Cerului din care stiu ca in curand vor veni fulgi de zapada. O sa ii iubesc si pe ei, asa reci cum sunt. O sa le iubesc atingerea si frumusetea.
O sa te iubesc pe tine si pe ea si pe voi.
Visez la o iarna fermecata si fermecatoare si o voi avea.
Asta am decis astazi, sa am parte de iarna mea de vis.
Si va doresc si voua la fel, sa aveti o iarna exact cum inima voastra o doreste!

Tu stii ca toamna ma regasesc. Ma gandeam acum la ceva. De acum asta voi crede: ca atunci cand ai creat toamna, te-ai gandit la mine. Te-ai gandit ca intr-un oras cu multe blocuri gri si apasatoare, cu oameni aparent fericiti si foarte ocupati, va fi si o fata care va iubi toamna atat de mult. Pentru culori, pentru miros, pentru cum se pierde si se regaseste intre copaci si sentimente.
Si mai stiu ceva. Ca nu m-ai facut ca sa ma regasesc in bratele sau privirea cuiva, nici in oglinda sau in tocuri inalte, nici in capatanile multora care de fapt nu inteleg nimic, nici in parerile si impresiile lor. M-ai facut ca sa ma regasesc numai si numai in Tine. In bratele Tale, in privirea Ta, in inima Ta. Restul sunt aparente si minciuni.
Iarta-mi ratacirile. Iarta-mi putina credinta. Iarta-mi felul stangaci de a-Ti arata ca Te iubesc.
Iarta, Te rog, copila asta care e de atatea ori obositoare.
Si mai iarta-ma pentru ca mi-a luat atat de mult timp sa-Ti spun cat de mult Te iubesc.
Sunt aici.
Sunt a Ta.
Te iubesc, dragul inimii mele, dragul meu Isus.

Ieri mi-am dat seama de ce iubesc atat de mult toamna. E anotimpul care ma face cel mai vesela si cel mai trista.
Nu are sens, stiu.

Azi a fost prima data cand cred ca am multumit pentru semafoare. Motivul o sa para hilar sau de-a dreptul prostesc pentru unii, dar eram pe tramvai, citeam si a fost nevoie sa subliniez repede niste cuvinte peste care mi s-a oprit privirea.
Si iata-ma cum scriu din nou. E ciudat, pe masura ce leg literele imi dau seama ca as vrea sa notez tot mai multe idei. As vrea, pentru prima oara cred, sa stiu sa scriu cu ambele maini sau si mai bine,cu mai multe pixuri deodata. Le-as alege colorate. Ce e pentru suflet ar fi verde [imi place sa cred ca inca e verde sufletul meu si nu a devenit negru sau gri]. Dar si verdele asta ar fi deschis daca ar fi chestii vesele pentru suflet si mai inchis daca ar fi chestii triste. Apoi, cele pentru inima ar fi scrise cu rosu, la fel ca rosul jerseului pe care il iubesc atat de mult si il am acum pe mine, spre disperarea mamei.
Revenind la ceea ce am subliniat, m-am reapucat sa citesc Extrem de tare si incredibil de aproape. Citeam azi pe tramvai si ma gandeam ce lucru mare e ca Domnul ne-a dat o gandire si logica si sens. Adica se dau cuvintele: tine mi-e si pretuiesc dor te de si par sa nu fie nimic. Apoi insa le aranjezi si iese: mi-e dor de tine si te pretuiesc. Si ce lucru mare e sa spui asta si cat de special e sa traiesti asta si cum tresalta apoi inima acelui care stie ca e pretuit. Nu stiu de ce spun toate astea, dar am vrut neaparat sa le scriu.
Ceea ce citeam azi a fost: ,, intelesurile cuvintelor au inceput sa se desprinda de mine ca niste frunze care cad dintr-un copac in rau, eu eram copacul, iar lumea era raul.” Si mi s-a umplut inima de bucurie si am vrut sa izbucnesc in ras tare de tot si sa le spun oamenilor care sigur s-ar fi uitat la mine ciudat ca am aflat ca sunt un copac! Mereu mi-am inchipuit ca sunt un vers, sau o papadie, sau altceva, dar azi mi-am aflat un nou sens. Sunt un copac cu frunze frumos colorate. Iar la mine e mereu toamna si frunzele cad in apa si plutesc si vestea buna e ca inca mai am frunze. Da, lumea s-ar fi uitat si mai ciudat la mine, dar cui ii pasa de privirile lumii cand pentru o clipa simti ca esti fericit?
A inceput ploaia, sunt in mijlocul parcului. Daca nu as fi racita promit ca as sta aici, sa respir toamna si ploaia. Dar va fi si asta in curand. Promit in numele toamnei pe care o iubesc!
In fine, am scris o gramada astazi dar probabil nimic concret pentru multi, dar aparte pentru mine. In plus, azi am promis ca din fata cu zambet trist o sa [re]devin fata cu zambet colorat pe verde. Asa ca o sa fac tot ce imi sta in putinta sa-mi colorez zambetul si sufletul si inima si pe voi sper sa va ametesc mai putin data viitoare.
Va imbratisez cu drag!

Întreabă-mă dacă o simt. Pe ea. Cum pe cine? Pe toamnă. Întreabă-mă şi o să îţi spun că am simţit-o încă dinainte să vină cu adevărat. Eu sunt a ei, a toamnei. O iubesc, mă iubeşte, ne iubim. Ciudat. Ciudat verbul acesta. Dar nu, nu am chef să vorbesc nici despre conjugări şi cu atât mai puţin despre iubire.
Mă întorc la ea.
De fapt, azi am înţeles ceva. Că ai făcut să se întoarcă la mine. Unii caută semne extraordinare ca să Te simtă sau să Îţi simtă iubirea. Dar mie mi-ai dat toamna. Mi-ai adus-o înapoi, ştiind că o iubesc atât de mult. Astăzi, în parc, printre copaci şi frunze şi soare şi adiere de vânt şi apă şi mai ales linişte, m-ai făcut să înţeleg.
Eşti aici.
Mi-a fost dor.
Te iubesc. Iartă-mă pentru că nu prea Ţi-am mai spus. Dar Te iubesc.
Mulţumesc. Mulţumesc pentru toamnă.

Ceea ce urmeaza sa scriu poate fi foarte usor trecut in randul chestiilor ,,siropoase". Dar m-am trezit mult prea fericita ca sa nu scriu macar o data ceva de genul pe blogul acesta atat de drag inimii mele.
Cum m-am trezit am deschis fisierul in care se afla jurnalul pentru el al meu si am gasit ceva ce am scris in toamna:
* Iubesc toamna si a fost o miercuri in care simteam ca esti al meu, ca inima mea te stie, ca vom fi in scurt timp impreuna. In acea miercuri am iubit frunzele cazute mai mult ca oricand. Le-am iubit culorile, caderea si fosnetul lor sub pasii mei. Am iubit banca dintre copaci, tacerea si soarele…si mai presus de orice, L-am iubit si Il iubesc pe Cel care le-a facut pe toate.

Iubesc toamna si astazi simt ca iubesc la fel de mult si primavara. Poate nu e coincidenta faptul ca azi e prima zi de primavara cu mai mult soare [soare afara, soare in inima mea] si nici faptul ca azi e tot...miercuri. Asa ca astazi pot sa scriu ca e o miercuri in care simt ca esti al meu, ca inima mea o sa te stie candva cu adevarat si ca va veni ziua in care vom fi impreuna. Iubesc zapada care se topeste, soarele care mangaie si parca transforma totul, iubesc sentimentele care se nasc impreuna cu primavara. Sunt o fericita fermecata de soare, de inceputuri frumoase, de blandete si de bunatate, de priviri care spun mai mult decat o gramada de cuvinte [you say it best when you say nothing at all...], de minuni si de o minune in mod special.
Va rog din nou, lasati-va coplesiti de bucurie si uimiti de minunile care se petrec in fiecare zi in jurul nostru [numai de am avea ochi cu adevarat deschisi ca sa le vedem si inimi ca sa le primim si sa le traim].
Sa aveti o primavara fermecatoare, cu pasi de dans, bucurie in inima si zambete pe chip :)