dacă tot veni vorba  

Posted by: Diana in , ,


şi hain m-a inspirat, promisul e promis, iar eu promit că nu mai ies din casă la plimbare fără să am hârtie şi pix la mine!
Sunt fericită pentru că după-masa asta a fost minunabil de minunată şi am hoinărit din nou pe străzi, prin parc şi pe mal. Pe măsură ce făceam paşi şi simţeam mirosul de primăvară si vedeam oamenii, simţeam cum se adună cuvintele în mintea mea şi ar fi ţâşnit din mine, dacă ar fi avut cum. Rânduri întregi le-aş fi scris pe hârtie, cu pixul negru [măcar el era în geantă], iar apoi când am văzut că nu găsesc hârtie nicăieri, am simţit cum ar fi vrut să mi se imprime pe piele. ,,Îi mângâie mâna cu drag şi o priveşte zâmbind'', ,,iubesc primăvara'', ,,nu mai mă satur să păşesc'', ,,Îţi mulţumesc pentru încă o primăvară în care pot simţi vântul cum mi se furişează prin păr'', ,,ah, ce frumos e malul'', ,,ador să stau pe podul ăsta şi să mă uit cum se reflectă totul în apă. aşa îmi doresc să te reflecţi Tu în mine'', ,,aş face o poză, să o vadă'' şi multe multe altele mi-ar fi acoperit pielea.
Doar pe buze ar fi fost scris: ,,sunt fericită''. Dar asta oricum stă scris pe buzele mele şi privirea mea spune asta.
Sunt fericită şi sufletul mi-e aşa, fluturatic şi liniştit.
Liniştea asta am visat-o şi fericirea asta vreau să o păstrez.
Eşti minunat!

Dincolo de sticlă  

Posted by: Diana in

,,Simt că şi tăcerea acestei gări abia aşteaptă să-mi aşeze pe faţă o mască de sticlă. Vrea să-mi pecetluiască gura. Să încetez să vorbesc. Aş aparţine atunci gării. Mi-e frică de asta, de aceea vorbesc încontinuu. Dacă m-aş opri, mi-ar fi greu să mai mişc buzele. Ele ar deveni de sticlă. Şi m-aş teme să nu le sfărâm.'' [Octavian Paler - Viaţa pe un peron]


Cândva mă ridicam cu totul împotriva tăcerii. Cânva preferam orice, dar nu tăcere. Apoi am învăţat că uneori, în mijlocul tăcerii, poţi să auzi ceea ce nu ai mai auzit niciodată. Poţi să-ţi auzi sufletul, poţi să-L auzi pe El [în tăcere Îi auzim glasul cel mai desluşit.] Poţi să auzi păsările altfel şi să te întrebi ce sunt de fapt ciripelile lor. De când le-am privit invers, pe malul apei, mi-am dorit să ştiu ce spun de fapt. Cum cu simple ciripeli vorbesc de frumuseţi nemaivăzute de ochii noştri, sau cum Îl laudă pe Creator. Sau poate cum vorbesc despre noi, cei cu privirea goală care împânzim străzile, fără să ştim să ne oprim şi să ascultăm, în tăcere.
Uneori se aşează o mască de sticlă pe buzele mele şi tot din sticlă e şi mănuşa care-mi acoperă degetele. Şi atunci nu mai ştiu nici să vorbesc şi nici să scriu. Dar sticla poate să-mi acopere buze şi păr şi degete şi zâmbet, pentru că sufletu-mi ascultă şi priveşte şi primeşte. Un simplu cântec, un simplu zâmbet, o adiere de vânt sau o rază mai caldă de soare, şi sticla dispare.  Nu se face ţăndări, ci dispare ca şi cum nici n-ar fi fost. Şi tot ce s-a adunat în suflet în timpul acela, ţâşneşte prin buze şi prin vârful degetelor.
Simt că tăcerea acestei lumi, în toată gălăgia ei, abia aşteaptă să ne înnebunească, până într-acolo încât să nu mai ştim ce să ascultăm. Oricum de auzit vom auzi mereu totul, important e să ştim ce să ascultăm.
Nu mi-e teamă de măştile de sticlă, pentru că mereu va fi o rază de soare care va face să revină totul în simţiri.

Te-aştept Isuse  

Posted by: Diana in

Nu ştiu dacă ţi s-a întâmplat vreodată să te opreşti brusc din ceea ce faci şi să te întrebi cum ar fi să vină în clipa aceea Isus. Nu ştiu dacă îţi doreşti să vină. Nu ştiu dacă Îl aştepţi cu bucurie sau cu teamă. De fapt, nici nu ştiu dacă măcar crezi că El va veni.
Văd lumea cum se agită, şi oamenii care în zilele lor bune nu se ostenesc măcar să se gândească la Dumnezeu, ajung să Îi implore ajutorul în zilele de necaz. Zile de necaz care sunt din ce în ce mai dese. Multe se întâmplă pe pământul acesta, multe se întâmplă cu lumea în care trăim.
Durerea e că L-am făcut să fie Dumnezeu de duminica sau mai bine, de sărbători şi în plus, unele zile sunt cu bonus, când ni se zguduie puţin lumea [la propriu şi la figurat].
Tristeţea e că nu mai Îl aşteptăm să vină, ci parcă Îl rugăm să mai aştepte. Deh, avem şi noi viaţa noastră şi am vrea să mai realizăm câte ceva.
Îmi vine să plâng. Îmi vine să plâng pentru că nu am ştiut cum să-L aştept. Îmi vine să plâng când mă gândesc la multele momente în care, dacă ar fi venit atunci, ar fi fost vai de mine.
Mi se întâmplă des să privesc la Cer şi să mă întreb cum ar fi să vii. Să te văd în toată măreţia Ta. Să îngenunchez şi să plâng.
Îmi doresc să vină ziua în care să Îţi pot spune faţă în faţă că Te iubesc şi că îmi pare rău.
Îmi doresc să vină ziua în care să Îţi cânt în Cer.
Te-aştept să vii, dragul meu Isus!

nu tristeţe, ci doar realitate.  

Posted by: Diana in

,,Să îi vezi pe oameni aşa cum sunt, nu cum ţi-ar place ţie să fie.'' Asta mi-ai spus astăzi, pentru că ai văzut tristeţe, dincolo de un zâmbet forţat. Nu am zâmbit niciodată ca să te mint, ci doar pentru că nu vreau să te doară şi pe tine.
Dar acesta e probabil unul dintre cele mai bune sfaturi pe care mi le-ai dat vreodată. Mi l-ai spus pentru că mă cunoşti şi ştii cum sunt.
Cândva credeam că aşa e frumos şi bine, să te uiţi numai la ce e frumos şi plăcut într-un om. Credeam că dacă îi vezi doar părţile bune, va fi cu adevărat bun pe deplin. Dar asta am dus-o probabil în extreme, cum fac deseori cu multe alte lucruri, şi unde nu era ceva, am început să cred de una singură că e. Răutatea gratuită am justificat-o, ironiile le-am luat drept glume, lipsa de interes am preferat să o iau drept aer misterios. Am preferat să machiez ceea ce era urât şi ţipător şi uite aşa, am creat în mintea mea uneori, oameni frumoşi care nu erau de fapt atât de frumoşi.
A se înţelege aici că nu mă refer la frumuseţea fizică. Nu mai ştiu sigur ce face un om frumos, dar cred că e o amestecătură de bunătate, iubire, bun-simţ, respect.
În fine.
Lecţia e că nu poţi face un om mai bun, mai frumos, mai devotat decât e el deja.
Lecţia e că e bine şi recomandat să-i vezi pe toţi de la bun început exact aşa cum sunt.

P.S.: Nu e un post scris sub influenţa tristeţii, ci sub influenţa realităţii.
        Nu e vorba despre un anume om, ci despre oameni în general.

adevărul e că  

Posted by: Diana in

astăzi prefer vremea capricioasă, decât oamenii schimbători.

despre cruce [2]  

Posted by: Diana in ,

 
foto:  Eduard Székesi

,,Nu cuiele şi piroanele, ci dragostea L-a ţinut pe Hristos ţintuit pe cruce.''  Sf. Clarisa

despre cruce [1]  

Posted by: Diana in ,

,,Prin păcatele noastre Îl răstignim pe Hristos, prin gândurile noastre necurate Îl batjocorim.
Cu fiecare faptă rea batem un cui în crucea Sa.
Imagine de groază.
[...] Dar mai de groază este a cuielor bătute odată cu fiecare păcat. Ce fac oamenii când, de pe crucea troiţei, crivăţul şi intemperiile au smuls trupul Domnului?Se uită, îşi văd de drum
       Iar la vremea de soroc
       Îl întind din nou pe cruce
       Şi-I bat cuiele la loc.''

N.Steinhardt - Jurnalul Fericirii