ce bine că nu-s din sticlă  

Posted by: Diana

sau păpuşă de porţelan. [deşi îmi plac mult, îmi place să le văd, dar n-aş vrea să fiu una.]
aşa oasele nu mi se sfărâmă la cea mai mică lovitură a vieţii, nici sufletul nu mi se face ţăndări, întristările par să aducă atingere la întregul inimii mele, dar nu e aşa, pentru că întreagă am rămas, indiferent de ceea ce a fost şi întreagă voi rămâne, indiferent de ceea ce va veni.
şi mult mai bine de atât e că pot să te cuprind cu braţele şi pot să mă las îmbrăţişată în acea îmbrăţişare puternică, dar nedureroasă, fără să-mi fie teamă că mă voi frânge.
cu bucurie, îmi las braţele să te cuprindă.
cu emoţie, îţi las braţele să mă cuprindă.

This entry was posted on luni, iulie 19, 2010 . You can leave a response and follow any responses to this entry through the Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom) .

1 comentarii

Trimiteți un comentariu