Am simtit brusc nevoia sa scriu. Sa amestec litere, cuvinte, ganduri, framantari si intrebari. Am simtit asta dupa ce un prieten drag mi-a spus astazi: ,,Am cancer. E in ultima faza…Nu pot sa fiu operat...” Am simtit ca mi se prabuseste ceva in cap si imi trage inima in jos, tare de tot. Are 21 de ani. Cuvintele in situatia asta sunt prea sarace si fara rost. Apoi mi-am amintit de un alt baiat, a carei moarte m-a socat, desi nu ne stiam prea bine. A murit in urma cu cateva luni, intr-un accident. Apoi mi-am amintit de tusa Mia, matusa preferata din anii copilariei mele. A murit si ea, tot in accident. Ma gandeam acum cate i-as spune despre viata noastra ciudata de aici, de pe pamant. Dar cu siguranta chiar si micile noastre bucurii si reusite sunt nimic in comparatie cu ceea ce are ea in splendoarea de Sus, din Cer. Abia astept ziua in care o sa o revad…o ce zi, ce glorioasa va fi…
Si cu toate ca moartea pare inspaimantatoare, cred ca mai degraba viata e asa. Cand nu traiesti cum trebuie. Moartea pare inspaimantatoare pentru ca de cele mai multe ori ne ia prin surprindere. Astazi vorbesti la telefon cu cineva drag si peste o zi sau doua afli ca…nu mai e. Ca nu mai ai pe cine sa suni, ca nu prea mai poti sa ii auzi vocea sau sa ii cauti privirea.
Oare cate s-ar schimba in viata noastra daca am cunoaste exact ziua in care o sa murim? E ciudat…e ciudat cum unii afla ca mai au de trait 1 luna…si ar vrea sa faca intr-o luna tot ce nu au facut intr-o viata. Si intrebarea care imi vine in minte e: de ce nu ai facut pana atunci? Ce te opreste, atunci cand viata ti se pare ca se desfasoara normal si esti sanatos si bine, sa spui ,,Te iubesc!”?. Ce te opreste sa faci bine, sa indrepti o greseala, sa iei decizii intelepte, sa renunti la a te gandi doar la tine? Ce te opreste sa iti faci timp sa privesti la minunatia si frumusetea lumii? Ce te opreste sa privesti la Cer, sa fii bun, sa fii asa cum trebuie sa fii? Ce te opreste sa te rogi si sa Il cauti din inima pe Dumnezeu, pe Cel pe care ajungi sa Il cauti cu disperare doar atunci cand se intampla o nenorocire?
As vrea sa ajung sa privesc moartea cu seninatate. As vrea ca atunci cand o sa mor sa nu am regrete…sa pot sa spun ca am iubit cu adevarat si am aratat asta, ca am trait corect si ca Tatal meu e mandru de mine…ca acesta e motivul pentru care ma cheama Acasa. Si imi mai imaginez ca atunci cand o sa ajung Sus, o sa ma ia in brate si o sa spuna: ,,Bine ai venit, fetita Mea draga! Ce ai zice de o plimbare pe curcubeu?” Si eu o sa Il strang tare de mana, cat pentru tot timpul pe care l-am trait aici imaginandu-mi ca mana mea e in mana Lui…
Adevarul e ca nu stiu cum sa inchei…asa ca o las pe Magda Isanos sa incheie, pentru ca inainte sa moara de tuberculoza, a scris o poezie minunata, numai potrivita pentru subiectul acesta.
E-asa de trist sa cugeti ca-ntr-o zi,
poate chiar maine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or sa mai stee
voiosi, in vreme ce vom putrezi...
Atata soare, Doamne,-atata soare
o sa mai fie-n lume dupa noi;
cortegii de-anotimpuri si de ploi,
cu par din care siruie racoare...
Si iarba asta o sa mai rasara
si luna tot asa o sa se plece,
mirata, peste apa care trece -
noi singuri n-o sa fim a doua oara...
Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate
gasi atata vreme pentru ura
cand viata nu-i decat o picatura
intre minutu-acesta care bate
si celalalt - si-mi pare nenteles
si trist ca nu privim la Cer mai des,
ca nu culegem flori si nu zambim,
noi, care-asa de repede murim...
,,Scuza *imprejurarile mi-au fost potrivnice*
Imprejurarile nu pot fi scuza decat pentru ratati si ratatii -pe plan social sau duhovnicesc- sunt cei care s-au dat batuti, n-au avut mesaj sau nu le-a fost destul de scump (ori nu l-au receptionat destul de clar).
Mangaierea e alta: totul nu e sa invingi, totul e sa lupti pana la capat.
Biruinta nu-i obligatorie. Obligatorie e lupta. Sa nu te predai din prima clipa.
Asta-i singura noastra datorie sfanta: de ne este dat sa cadem, sa fie-n zori."
N.Steinhardt - Jurnalul Fericirii
De data aceasta nu prea am multe de zis. Inghit in sec, citesc si recitesc si inteleg. Inteleg, imi reamintesc si hotarasc. Hotarasc sa nu mai ma dau batuta din cauza imprejurarilor aparent potrivnice. Hotarasc sa imi iau armura si sa lupt, pentru ca ,,o lupta-i viata...deci te lupta cu dragoste de ea, cu dor; oricare-ar fi sfarsitul luptei sa stai luptand, caci esti dator!" [G.Cosbuc].
Putea fi si ,,Despre Valentine's". Dar mai bine asa. Nu ma astept sa inteleaga multa lume, dar poate nici nu trebuie. Scriu pentru ca mi-a spus un prieten ca asteapta sa citeasca pe blog ceva scris despre ziua de azi. De ce? am intrebat. Raspunsul a fost simplu: Trebuie sa scrii ceva. Ca doar e Valentine's Day. :)
Ok, iata-ma ca scriu. Cu riscul de a-mi ,,sari" multi in cap, spun ca nu prea sunt adepta acestei sarbatori. Cred in iubire, dar nu prea cred in iubirea care se vrea sarbatorita de Valentine's. Stiti ce e ciudat? Faptul ca multi oameni isi amintesc intr-o maniera asa evidenta despre iubire o singura data pe an, adica pe 14 februarie. E ciudat cum toata lumea alearga de prin 12 februarie pana pe 14 inclusiv, infruntand zapada, frigul, vremea rea, apa care intra in cizme si fulgii care se baga in gura si ochi si vantul care te ravaseste si tot ce e rau, pentru a cauta un cadou pentru jumatatea de atunci. De cele mai multe ori, anul urmator goana se repeta, dar jumatatea e alta.
Mi se pare putin ironic si trist. E trist pentru ca toti vorbesc despre iubire astazi...dar ce se intampla cu ea in celelalte sute de zile care mai raman din an? Aproape nimeni nu-si mai aminteste de iubire, nici ca exista, nici ca trebuie sarbatorita sau aratata. Mai arunci cate un ,,Te iubesc" din varful buzelor, ca sa stii ca ai zis si astazi sau saptamana asta sau luna asta si gata. Si mai mi se pare ciudat cum e atat de comerciala si se vorbeste la televizor si la radio si peste tot si se face atata tam-tam. Si se fac casatorii pentru o zi si parca lumea se prosteste tot mai tare.
Si imi imaginez cum un el si o ea destul de tinerei isi cumpara pentru azi inimioare si ciocolata si spun ,,Te iubesc", desi nici nu stiu prea bine cu ce se ,,mananca" iubirea...Si pe de alta parte, imi imaginez un nenea si o tanti, pe care nu-i mai ajuta bine nici vederea, dar e bine, pentru ca el nu se mai uita cate riduri are ea pe fata si nici ea nu se uita daca el a facut burta sau nu si asta pentru ca se privesc cu sufletul. Si mainile sunt batatorite si timpul care a trecut isi lasa amprenta pe pielea si pe chipul lor, dar asta nu impiedica o mangaiere din inima sau doua maini care se tin strans, in timp ce strabat orasul impanzit de pusti si pustoaice care pretind ca stiu ce e iubirea si pe deasupra o mai si sarbatoresc.
Poate par un pic revoltata. Si poate chiar sunt. Dar nu despre asta e vorba acum. Dupa cum am spus, cred in iubire. Cred in iubire si abia astept sa-l iubesc pe el al meu, dar nu pentru cateva luni, ci pentru o viata intreaga. Si abia astept pentru cand o sa iubesc, sa ne sarbatorim iubirea in fiecare zi. Pentru ca nu am nevoie de Valentine's sa ii arat cat inseamna pentru mine...
Inchei aici...spunand ca daca e sa ne iubim si sa aratam asta, hai sa o facem in fiecare zi, nu doar intr-o zi friguroasa de 14 februarie!
Da...azi nu ştiu despre ce să [vă] scriu. Simt doar că vreau să scriu. Vreau sau am nevoie?! Niciodată nu am fost sigură care mai mult din astea două. În fine, ideea e că sunt fericită. M-a cuprins aşa în mod inexplicabil [bine, există o foarte mică explicaţie] starea de fericire. Şi dacă nu ar fi mama acasă şi nu aş avea vecini nervoşi, aş striga tare de tot, să stie toţi că sunt aşa. Oricum ştiu că aproape nimănui nu-i pasă de fericirea celuilalt, ci dimpotrivă...dar azi nici mie nu îmi pasă de nepăsarea altora.
Iubesc Cerul, iubesc marea, iubesc nisipul ud, iubesc florile şi ploaia, iubesc atingerea dintre picioarele mele goale şi iarbă, nisip, asfalt ud...iubesc când şi cum râde mama, iubesc când vrea să mă ia în braţe pe sus dar nu prea poate, iubesc cuplurile în vârstă care încă se ţin de mână când merg pe stradă, iubesc umbrelele colorate şi mănuşile fără degete, iubesc ideea că într-o zi o să dansez în ploaie, iubesc copilaşii, iubesc minunile şi să descopăr oameni cu minuni în ei, iubesc ceaiul şi ciocolata...o să iubesc privirea şi zâmbetul şi atingerea şi întreaga lui fiinţă. Îl iubesc de pe acum şi o să îl iubesc atunci şi mai mult.
Şi deşi nimic din ce am scris nu pare să aiba legătură sau sens, nu contează. Ideea e că sunt fericită, că iubesc, că am stare dansabilă şi gânduri fluturalnice, că astăzi vreau să fiu fata din poveste, râzânda şi plângânda cu lacrimi mari, care are ochi de ciocolată şi clipeşte odată cu bătaia aripilor de fluturi, care de fapt are fluturi şi flori în păr, bucurie şi credinţă în inimă şi multe visuri şi minuni în minte.
Vă rog, lăsaţi-vă copleşiti de bucurie!
Am primit-o dedicatie in urma cu cateva minute de la o prietena draga pentru sufletul meu. Nici nu se putea cred ceva mai potrivit... Astazi, e poezia inimii mele...si sunt gandurile mele catre El.
Va las deci in compania Magdei Isanos, poeta cea mai indragita de mine:
...Doamne, unde'ai sa ne'asezi pe noi,
visatorii,
care'am baut din corola florii
de matraguna si'am trait goi?
n'am avut alta'avutie
decat praful de pe talpile noastre,
alta casa decat zarile'albastre
din copilarie.
oamenii, ocolindu'ne'au zis:
cine sunt acesti vanzatori de vis?
n'am avut liniste, n'am avut masa'asezata,
insa tu ne zambeai cateodata.
te'aratai la sfarsitul cate unui cuvant,
erai ca un fulger, ca o pala de vant.
si noi, ne spuneam rugaciunile,
increzatori in toate minunile.
Doamne, dintre toti copiii tai,
numai noi am fost ca paserile'n aceste vai.
iarta'ne ce'am gresit si primeste'ne in gradinile
pe care ingerii tai le'au privit.
pune'ti manile
pe ranele noastre prea pamantesti
si spune ca ne vindeci si ne primesti!
Unii o numesc ,,check list", altii se gandesc la ea ca la ,,things to do before I die"...altii, nu stiu :D Nu stiu nici cum as vrea sa o numesc eu. Nu ma gandesc la ele ca la lucrurile pe care vreau sa le fac inainte sa mor, ci mai bine ca la lucrurile pe care vreau sa le fac cat traiesc. Da, e bine sa privim viata din perspectiva mortii, pentru ca parca ne constientizeaza de anumite realitati, as spune. Dar pana la moarte, avem o viata de trait. Fie ca e viata unei zile, a unei luni sau a multor ani, e viata...asta in cazul in care traim asa cum trebuie. M-am gandit prima data la asta dupa ce am vazut A walk to remember, apoi My life without me, apoi The bucket list...apoi s-a deschis un topic pe aercurat si nu credeam ca o sa imi fie atat de greu sa aleg niste chestii pe care tin neaparat sa le fac de-a lungul vietii...
Lista care a rezultat pana acum e destul de scurta, dar o sa o completez pe masura ce imi vin alte idei. Deci, aceasta postare e just for fun [si da, sa nu pierd pariurile :))] [glumeeesc.] Eventual mai spuneti si voi ce chestii ati vrea sa faceti pana muriti sau cat traiti sau cum vreti voi.
Deci :
1. sa dansez in ploaie. Desculta daca se poate. Cel putin o data singura, cel putin o data cu el al meu. In rest, fara numar :))
2. sa incep o revista crestina pentru tineri [impreuna cu Titus, ca e visul nostru comun.]
3. sa joc intr-un film sau o piesa de teatru :D
4. sa public o carte
5. sa adopt un copil
6. sa iau cursuri de dans
7. saaa mai ma dau cu tiroliana
8. sa beau cafea de la Starbucks
9. sa invat franceza bine de tot
10. sa merg la un concert Gaithers&Signature Sound.
11. aaaa cum am uitat??? sa imi cumpar tooateee cartile preferate.
si sa am biblioteca mea speciala
12. sa strig o data cel putin in gura mare TEEE IIUUBBBEESSCCC!!!!!!!!
13. sa merg la mare [asta suna comun, dar in ultimii ani am ajuns doar la munte]
14. sa merg undeva departe de Oradea numai eu si Crista.
[aici nu dau nici un detaliu :)))]
15. sa o scot pe mama undeva in oras, intr-un loc fain, sa fie o zi a noastra speciala.
to be continued.
16. sa dansez in parc [checked tonight!!! :D]
17. sa imi deschid propria cafenea/ceainarie. nu sunt sigura inca. :)) dar sa fie draguta, cocheta, speciala, cu ceai, ciocolata calda, limonada, betisoare de ciocolata cu care sa invarti in ciocolata calda [:))] siiii multe carti. si sa se poata citi acolo. :D
18. sa gasesc pe cineva special si potrivit, sa cumparam multe baloane colorate, sa le umflam si apoi sa mergem prin parc intr-o zi frumoasa si cu soare si sa le impartim copiilor. Si oamenilor mai in varsta, ca sa se bucure ca niste copii ce au fost candva [dar poate au uitat.] Sau sa lasam baloanele sa zboare asa, libere...
19. sa duc intr-o zi la cofetarie un copilas de pe strada.
