parcă a amuţit acel ceva care mă îndemna să scriu şi deşi vreau şi încerc, nu ies rânduri care să aibă cât de cât un sens. s-a lăsat de tot tăcerea în oraşul sufletului meu [da, nu are rost să te miri, pentru că sufletul mi-e orice şi de toate, de la ceainărie la anotimp, la oraş sau parc, lumânare sau caiet cu foi rupte şi scrise cu pix negru şi lista poate continua.] în amuţenia asta nu pot dormi noaptea cu ceas care ticăie în cameră. tic-tac, tic-tac, prefer să tacă, pentru că altfel mă ţine trează şi e fapt dovedit, la mine număratul oilor chiar nu funcţionează.
şi undeva în tot acest ceva, mă trezesc parcă uneori buimacă şi mă întreb dacă oare chiar asta e lumea în care trebuie să trăim.
deşi ştiu prea bine că oamenii sunt răi, uneori mi-e imposibil să nu mă mir de răutatea gratuită a unora, care zici că trăiesc ca să fie răi şi batjocoritori. mă mir şi de ignoranţa altora sau de modul uşor în care mulţi tratează lucruri serioase. mă mir de multe şi nu e bine aşa, pentru că aş prefera să mă mir de cer sau de flori sau de nori sau de insecte.
am ajuns să mă mir de ceea ce ar trebui să mă lase indiferentă şi rece[asta zic şi cred acum].
revino-ţi, fată dragă!
da..revino-mi...

but they're not yours, they are my own. [aşa spune una dintre melodiile mele preferate].
Spuneam că indiferent de ceea ce spun unii, nu sunt prea mică pentru ceea ce visez.
Sunt din ce în ce mai puţini cei care privesc cu drag la oamenii care au visuri şi cred în ele şi sunt din ce în ce mai mulţi oameni distrugători de visuri, care râd şi batjocoresc şi-ţi spun: ,,o să te trezeşti tu la realitate şi în ea nu o să fie nimic din închipuirile tale!''
Acelor oameni le spun că totul este cu putinţă celui care crede. Şi că oricine poate să fie designerul propriei sale vieţi. Şi că decât să mă ambiţionez în tâmpenii şi lucruri prosteşti, prefer să mă ambiţionez pentru mine şi lucrurile bune pe care le vreau pentru viaţa mea.
Aşa că, îmi doresc de mult timp să am o cafenea, un mini.restaurant. Să aibă nume franţuzesc, să fie simplu şi cochet, aranjat până la cel mai mic detaliu. Să aibă un pian într-un colţ şi să poată cânta cine doreşte. Să servesc tot felul de chestii făcute de mine, pentru că gătitul e marea mea pasiune, pe lângă scris. E terapie pură pentru sufletul meu. Să fiu în bucătărie, să gătesc tot felul şi să-mi iasă bine şi mama să se bucure, e una din cele mai mari fericiri din viaţa mea. Şi în mini.restaurantul ăsta o să se audă cântând Katie Melua, Norah Jones, Michael Bubble, Frank Sinatra, Edith Piaf şi mulţi alţii. O să fie şi o încăpere specială, cu cărţi, foi şi stilouri, pentru cei care vor să citească sau să scrie.
O să fiu eu acolo, cea cu dispoziţie dansabilă şi gânduri fluturalnice, prăjiturind pentru oameni fericiţi sau trişti.

 I am never broken.

dar eu nu sunt prea mică pentru visurile mele mari.

Uneori mă gândesc că poate m-am născut în locul sau timpul nepotrivit.
Dar apoi îmi dau seama că există multe greşeli pe lumea asta, dar asemenea greşeli niciodată.
Că aparţin locului în care mă aflu, că trebuie să îndrăgesc oamenii care vin şi pleacă din viaţa mea.
Sunt aici nu ca să spun că sunt slabă şi să găsesc pretexte stupide pentru faptul că uneori simt că nu pot face faţă, pentru că pot. Pot şi trebuie să fac faţă la orice.
Pot şi trebuie să iubesc.
Pot şi trebuie să iert.
Pot şi trebuie să trăiesc şi să iubesc viaţa.
Pentru că la urma urmei, suntem atât de fericiţi pe cât vrem şi ne lăsăm să fim, nu?

Cum ar fi elefanţii  într-o ceainărie, aşa sunt unii în sufletele altora. Le e imposibil să nu spargă ceva.
Aşadar, la intrarea în suflete ar trebui pus semnul: INTERZIS ELEFANŢILOR!

pour toi, mon ami
pour toi, le plus proche de mon âme
pour toi, celui qui comprend mes yeux
 cap ou pas cap?

Ştiu puţine lucruri, în comparaţie cu câte aş putea să ştiu sau cu câte voi ajunge să ştiu. Dar învăţ, în fiecare zi, câte ceva. Unele lecţii se repetă şi se pare că ele se repetă atunci când nu vrem să le învăţăm de la bun început.
Aşa am învăţat, de pildă, că oamenilor le place să joace jocuri. Sunt frumoase jocurile, unele ne învaţă ce înseamnă o bună relaţionare, sau cum să fii atent şi să cunoşti mai bine. De obicei dezvăluie multe lucruri, ţi-l dezvăluie pe celălalt.
Şi din joc în joc, ajungem la jocul care vizează sufletul.
Aici lucrurile se complică, deoarece jocul în care sufletul e implicat poate fi bun sau rău.
E frumoasă joaca în care descoperi sufletul cuiva, acea joacă în care cineva spune: ,,Vom juca jocul acesta în sufletul meu. Eşti bine-venit! Poţi să intri şi bucurându-ne de o ceaşcă de ceai cald, o să te las să-mi descoperi colţişoarele din suflet. Ai doar grijă, pe aici totul e fragil şi m-aş bucura să nu strici nimic.'' Şi jocul începe şi sufletele, descoperind minunăţiile pe care fiecare le are, ajung să se îndrăgească.
Dar nu toţi vor să descopere minunăţiile din alte suflete, ci vor doar să joace un joc urât, şi nebăgând în seamă atenţionarea că sufletul e ceva fragil, intră şi fac...dezastru. Şi ceainicele se sparg şi totul devine vraişte.
Joaca de-a sufletul e pentru sufletele-copil, care cred în lucruri frumoase şi când intră acolo, privesc cu uimire şi bucurie. E şi pentru sufletele-bătrâne, care nu sunt bătrâne în sensul comun, ci prin trăsătura caracteristică unor oameni bătrâni: înţelepciunea.Sufletele-bătrâne cunosc jocul şi ştiu cum e înţelept să fie jucat.
În rest, ştiu sigur că nu sunt pentru sufletul-turist, care vrea doar să intre, să facă o poză şi să plece. Şi nu mai ştiu. Ar mai fi poate multe de zis, sau poate oricum am spus prea multe acum.
Somn uşor.
P.S.: următorul joc va fi în sufletul meu şi al tău deopotrivă.