Histoire d'une mademoiselle  

Posted by: Diana in , ,



E amestecătură. De sentimente. De gânduri. De tot felul de licurici ameţiţi care se plimbă prin mintea mea. De sunete. De amintiri. M-am pus aseară să dorm şi eram tristă. Abia aşteptam dimineaţa, să mă trezesc cu chef de ţopăială prin casă. În schimb sunt ca aseară. C'est la vie. Nu e mereu 'en rose', dar nu avem ce să facem.
E interesant cum fiecare om te vede cum vrea. Pe mine, de exemplu, unii mă văd romantică într-un sens bun. Romantică şi visătoare. Alţii mă văd ca pe o visătoare haotică şi habarnistă, pentru că habar nu am că toată chestia cu visele nu mă ajută prea mult în viaţă. Ei sunt cei care mi-ar spune: hey, just cut the crap! Mda. Alţii mă văd şmecheră şi manipulatoare. În urmă cu 3 ani să spunem, nu ştiam cum e aia să manipulezi oamenii. Dar nu'i nimic, că viaţa ne învaţă de toate. Acum mi-e uşor să fiu 'şmecheră' şi să mai manipulez, dar ghici ce? Aia nu sunt eu cu adevărat. Nu sunt nici Diana cea cu replici tăioase, nici Diana care întoarce spatele şi pleacă, nici Diana care tot arată unui om sau altuia că ea e tare şi dură şi nu mai ştiu cum.
Cum mi-a spus cel drag inimii mele, eu sunt fata cu vise, cu multe cărţi, cu dor de soare şi lună şi stele căzătoare si lună-porto. Aşa că pentru cei care vor să ştie cine e cea care îşi [de]scrie sufletul din când în când aici, mă găsiţi uneori, preferabil seara, pe o hintă în parc. Eu sunt cea care mă dau pe hintă în parcul pentru copii. Mă dau tare, pentru că îmi place să simt vântul în păr. Închid ochii şi îmi imaginez că aşa trebuie să te simţi când zbori. ['de-aş fi pasăre să zbor, s-ajung unde mi-e dor...']. Şi zbor pe aripi de toamnă departe. Şi apoi caut stelele. Cel mai fain cer cu stele l-am văzut la Someşul Rece. Ah.. Dar şi aici îmi place. Mereu caut câte o stea căzătoare. Acolo în parc, pe o hintă, într-o seară un pic răcoroasă, m-am găsit pe mine. Şi când sunt acolo sunt eu, feţita de 6 ani care vrea să mănânce 'îngheţată caldă' şi nuga, care mai demult venea acasă cu genunchii juliţi. Apoi sunt copila de 12-14 ani care nu avea curaj să vorbească [virgulă] cu vreun băiat. Apoi brusc apare şi cea de la 20 de ani, când am revenit oarecum cu picioarele pe pământ şi am înţeles un pic ce ţi-e şi cu viaţa şi oamenii. Sunt Diana de acum, care...unii ştiţi cum sunt şi mai sunt şi Diana care îmi imaginez că voi fi peste câţiva ani, deşi nu ştiu dacă voi ajunge acolo.
E o amestecătură azi, nu ştiu cum şi de ce. Dar aveam nevoie să scriu.
Mâine plec. Abia aştept.
Ajunge pe ziua de azi.
Dieu est grand, je suis toute petite.

Jurnalul micilor mele întristări  

Posted by: Diana in

* scrisul de mână urât
* cerul fără stele
* buzele ei [arată tristeţea]
* parcurile neîngrijite
* cântecele de dragoste
* poeziile. poeziile scrise de Magda Isanoş. [ciudată tristeţe, pentru că nu mă satur să le citesc]
* Extrem de tare şi incredibil de aproape. [aceeaşi tristeţe ciudată]
* librăriile goale
* iarna
* să nu pot
* să nu ştiu
* distanţa
* pretextele şi motivele şi scuzele [sunt de atâtea ori degeaba, dar o grămadă. Oamenii au, cred, mai multe pretexte şi scuze decât toamna frunze. Infinit mai multe.]
* moartea
* să spui că alegi, dar să nu urmezi ce ai ales
* cei care nu înţeleg
* lipsa de credinţă
* oamenii în vârstă singuri
* când pleacă. [aici aş face cumva să se simtă că e tăcere. în mine. atunci. şi de fiecare dată când îmi amintesc sau pleacă din nou.]
* Taxi - Prea sus
* privirea. acea privire.
nu mai ştiu. poate o să ştiu mâine.

Copac. Verde. Suflet. Toamna. Cuvinte.  

Posted by: Diana in , ,


Azi a fost prima data cand cred ca am multumit pentru semafoare. Motivul o sa para hilar sau de-a dreptul prostesc pentru unii, dar eram pe tramvai, citeam si a fost nevoie sa subliniez repede niste cuvinte peste care mi s-a oprit privirea.
Si iata-ma cum scriu din nou. E ciudat, pe masura ce leg literele imi dau seama ca as vrea sa notez tot mai multe idei. As vrea, pentru prima oara cred, sa stiu sa scriu cu ambele maini sau si mai bine,cu mai multe pixuri deodata. Le-as alege colorate. Ce e pentru suflet ar fi verde [imi place sa cred ca inca e verde sufletul meu si nu a devenit negru sau gri]. Dar si verdele asta ar fi deschis daca ar fi chestii vesele pentru suflet si mai inchis daca ar fi chestii triste. Apoi, cele pentru inima ar fi scrise cu rosu, la fel ca rosul jerseului pe care il iubesc atat de mult si il am acum pe mine, spre disperarea mamei.
Revenind la ceea ce am subliniat, m-am reapucat sa citesc Extrem de tare si incredibil de aproape. Citeam azi pe tramvai si ma gandeam ce lucru mare e ca Domnul ne-a dat o gandire si logica si sens. Adica se dau cuvintele: tine mi-e si pretuiesc dor te de si par sa nu fie nimic. Apoi insa le aranjezi si iese: mi-e dor de tine si te pretuiesc. Si ce lucru mare e sa spui asta si cat de special e sa traiesti asta si cum tresalta apoi inima acelui care stie ca e pretuit. Nu stiu de ce spun toate astea, dar am vrut neaparat sa le scriu.
Ceea ce citeam azi a fost: ,, intelesurile cuvintelor au inceput sa se desprinda de mine ca niste frunze care cad dintr-un copac in rau, eu eram copacul, iar lumea era raul.” Si mi s-a umplut inima de bucurie si am vrut sa izbucnesc in ras tare de tot si sa le spun oamenilor care sigur s-ar fi uitat la mine ciudat ca am aflat ca sunt un copac! Mereu mi-am inchipuit ca sunt un vers, sau o papadie, sau altceva, dar azi mi-am aflat un nou sens. Sunt un copac cu frunze frumos colorate. Iar la mine e mereu toamna si frunzele cad in apa si plutesc si vestea buna e ca inca mai am frunze. Da, lumea s-ar fi uitat si mai ciudat la mine, dar cui ii pasa de privirile lumii cand pentru o clipa simti ca esti fericit?
A inceput ploaia, sunt in mijlocul parcului. Daca nu as fi racita promit ca as sta aici, sa respir toamna si ploaia. Dar va fi si asta in curand. Promit in numele toamnei pe care o iubesc!
In fine, am scris o gramada astazi dar probabil nimic concret pentru multi, dar aparte pentru mine. In plus, azi am promis ca din fata cu zambet trist o sa [re]devin fata cu zambet colorat pe verde. Asa ca o sa fac tot ce imi sta in putinta sa-mi colorez zambetul si sufletul si inima si pe voi sper sa va ametesc mai putin data viitoare.
Va imbratisez cu drag!

Gânduri [1]  

Posted by: Diana in ,



Visuri spulberate avem cu toţii…unele avem impresia că, dacă s-ar împlini,ne-ar aduce fericire, dar poate împlinirea lor ar însemna nefericirea noastră...

Amestecat  

Posted by: Diana in , ,



Întreabă-mă dacă o simt. Pe ea. Cum pe cine? Pe toamnă. Întreabă-mă şi o să îţi spun că am simţit-o încă dinainte să vină cu adevărat. Eu sunt a ei, a toamnei. O iubesc, mă iubeşte, ne iubim. Ciudat. Ciudat verbul acesta. Dar nu, nu am chef să vorbesc nici despre conjugări şi cu atât mai puţin despre iubire.
Mă întorc la ea.
De fapt, azi am înţeles ceva. Că ai făcut să se întoarcă la mine. Unii caută semne extraordinare ca să Te simtă sau să Îţi simtă iubirea. Dar mie mi-ai dat toamna. Mi-ai adus-o înapoi, ştiind că o iubesc atât de mult. Astăzi, în parc, printre copaci şi frunze şi soare şi adiere de vânt şi apă şi mai ales linişte, m-ai făcut să înţeleg.
Eşti aici.
Mi-a fost dor.
Te iubesc. Iartă-mă pentru că nu prea Ţi-am mai spus. Dar Te iubesc.
Mulţumesc. Mulţumesc pentru toamnă.