Viaţa ca o mască  

Posted by: Diana in ,



Atât de des cădem în trista comedie a aparenţelor… Învăţăm din ce în ce mai bine să ne ascundem, să ne prefacem. Ne prefacem tari când suntem slabi, ne prefacem că suntem mai buni şi mai capabili decât suntem în realitate, ne prefacem plini de credinţă când de fapt e pustiu, ne prefacem spirituali şi atât de legaţi de Cer, când de fapt suntem în cădere liberă şi cu siguranţă nu în direcţia Cerului.
Şi încetul cu încetul, totul devine o schiţă sau o imitatie proastă a ceea ce ar vrea să fie operă de artă. Sau altfel spus, viaţa devine o scenă de teatru plină de mulţi actori care au uitat că viaţa se trăieşte cu adevărat, nu se mimează. E un rol pe care, în final, ajungem să îl jucăm aproape la perfecţiune. Ne învaţă lumea şi societatea că e bine să minţi,ne aplaudă şi ne spune că e bine să pari altceva decât ceea ce eşti, iar în final ajungem să credem că aşa e cel mai potrivit pentru noi.
Dar e un rol obositor şi în cele din urmă, poate inima se satură să tot schimbe pe măşti, iar publicul care cândva stătea să te aplaude, acum pleacă; şi ajungi să joci în faţa unor scaune goale, ajungi să joci, din disperare, doar tu pentru tine.
Şi undeva acolo e El. El, care oricum ştie. El, care oricum vede dincolo de măşti. Şi cred că priveşte cu tristeţe, văzând că încercăm să ne prefacem chiar şi în faţa Lui. Da, e tristeţe şi durere, pentru că Dumnezeu nu are nevoie în Cer de o adunare de măşti, ci de suflete sincere. Probabil, la sfârşit, când ne va chema la El pentru a ne primi Sus, nu va spune: ,,Bine, suflet prefăcut. Ai purtat multe măşti şi ai păcălit pe mulţi. Mare îţi va fi răsplata.’’, ci se va uita cu drag şi va şopti: ,,Bine, suflet bun şi cinstit. M-ai reprezentat cu smerenie şi sinceritate. Nepreţuită ţi-e de acum răsplata!’’.
Asta e tot ce ştiu cu siguranţă: că înainte de a merge Sus, toate măştile cad. Şi mai ales că întotdeauna, dincolo de ele, va fi Dumnezeu.

This entry was posted on marți, iunie 02, 2009 and is filed under , . You can leave a response and follow any responses to this entry through the Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom) .

3 comentarii

Da, trebuie sa fim reali!
Oare cum ar arata lumea daca nimeni nu s-ar mai preface? ( atata timp cat nu renunta nici la bunsimt, nici la Dumnezeu, nici la stradanie, nici la semerenie...)
Cred ca ar fi..Raiul.

da, ni se cere sa fim reali si sa facem asta smeriti...smerenie la fiecare pas, in fiecare gand, la fiecare vorba...

Mda. Ai dreptate. Dar parerea me este si in deviza: "Sa stii sa razi cand inima iti plange, Asta.i arta de.a invinge".
Bineinteles ca nu aprob oamenii fatarnici. Nici Dumnezeu nu a fost indulgent cu Anania si Safira cand au mintit in legatura cu venitul lor. Doar ca de multe ori nu putem sa ne aratam ce simtim cu adevarat. Din iubire fata de ceilalti nu dorim sa le impartasim si deceptile noastre. De multe ori constatam ca ei poate au necazuri mai mari.

Trimiteți un comentariu