Planeta oamenilor-ciuperca  

Posted by: Diana in , ,




,,Stiu o planeta unde se afla un domn stacojiu la fata. Nu s-a uitat niciodata la o stea. N-a iubit niciodata pe nimeni. N-a facut niciodata altceva decat socoteli. Si toata ziua repeta la fel ca tine: *Eu sunt un om serios! Eu sunt un om serios!* si asta il face sa se umple in pene de trufie. Numai ca nu e un om, e o ciuperca!"
[Micul Print]

Draga micule print, vreau sa iti spun ca si eu cunosc o planeta unde se afla, din pacate, nu doar un singur om stacojiu la fata, ca cel pe care il stii tu. Ma intreb insa ce culoare are sufletul omului stacojiu de pe planeta stiuta de tine. Mie mi-e teama sa ma gandesc la culoarea pe care o au sufletele oamenilor despre care vreau sa iti vorbesc. E plin de ei aici, pe planeta asta unde ne-a fost dat sa locuim.
Probabil marea majoritate au sufletele negre. Negre de suparare. Oboseala cred ca e gri. Asa ca de multe ori se combina negrul cu griul, dar tot nu iese o culoare placuta la vedere. Ei nu stiu ca se vede culoarea sufletului lor, chiar daca incearca sa o ascunda. Stii, asta oricum invatam de-a lungul timpului: sa ascundem. Iubesti? Vai, nu e bine sa arati asta...o sa fii luat de fraier. Iti place sa te uiti la stele si sa iti imaginezi ca danseaza si ca ,,stelele sunt pistruii noptii" sau cerceii lunii si ca undeva, steaua care luceste mai tare e chiar steaua ta? Eh, nu se poate asa ceva, noi suntem oameni seriosi! Cum sa ne ocupam de iubit cu adevarat si de privit la stele si la luna si la nori? Sa nici nu mai vorbim de desenatul cu creta pe asfaltul din parc sau din fata blocului...doar acum avem calculatoare si inca de'alea performante! Societatea evolueaza draga copile si tu, vrei sau nu, trebuie sa evoluezi impreuna cu ea! Tampeniile cu desenatul inimilor si curcubeului pe asfalt sunt vechi. Asta ne invata ei. [macar pe asfalt de am mai mai avea inimi frumoase...dar si alea vor sa ni le ia.]
Revenind la culori. Mai sunt oameni care se simt ca rahatul [sa-mi fie cu iertare, dar asta e adevarul; nu puteam sa o spun mai frumos de atat] si asa le e si sufletul si atunci sunt maro. [incepe sa nu-mi mai placa maroul.] [Aici trebuie sa spun neaparat ce a spus mami: Diana, sterge partea cu rahatul! Nu se cuvine sa vorbesti asa. Ca unii sunt rahat, e partea a doua. Lasa-i sa fie. :))]. [Acum spun sa-mi fie cu iertare, de doua ori.] ...Si toate celelalte care isi fac loc in sufletele lor sunt culori inchise, care intuneca acolo unde deja e destul de intunecat. Si totusi, ei sunt oameni seriosi! Nu-mi place cu ei. Nu-mi place printre ei.
Te simti singur cand, oricat ai cauta, nu prea gasesti un om cu suflet verde. Doar copiii mai au sufletele in culorile curcubeului. De asta ii iubesc si tot de asta imi doresc sa pastrez in mine ceva din copilul care am fost candva. Desi uneori simt ca sufletul meu prinde nuante inchise, nu vreau sa il las. Sunt un om-copil si nu vreau sa devin un om-ciuperca. Vreau sa am sufletul verde pana mor. Si mai prefer sa fiu un om-copil neserios decat un om-ciuperca serios!
Cam atat...

This entry was posted on luni, martie 16, 2009 and is filed under , , . You can leave a response and follow any responses to this entry through the Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom) .

7 comentarii

Diana, pentru aceasta postare nu pot sa iti acord decat 10* ... e super trist dar in acelasi timp adevrat tot ce ai spus, iar felul cum ai imbinat totul nu face nimic altceva decat sa imi confirme ceea ce am aflat cu mult timp in urma ca esti o fata extrem de inteligenta si cu o capacitate creatoare de neimaginat.
FELICITARI !!!

ce greu e sa fi om mare, mai ales atunci cand uiti ca ai fost copil

". Oamenii mari nu pricep singuri nimic, niciodată, şi e obositor pentru copii să le dea întruna lămuriri peste lămuriri."

multumesc razvan...atat pot sa iti spun, multumesc! esti un prieten bun si adevarat :)

da dianna, ai foarte mare dreptate...noroc cu micul print, macar el mai are curajul sa spuna lucrurilor pe nume. E tare greu cu oamenii mari. :)
fie sa ramanem mereu cu suflete de copii!

ahm me like it. si aveam si eu ceva scris legat de asta`.da n`o mai gasesc.oricum`.super.!si true.

aaa..si inca ceva`..lucrurile o iau pe fagasu corect.si ma bucur.:)
anonim2

primul lucru pe care ti-l spun: bravo pentru postarea melodiei Lost, a lui Michael Buble ;) ...asa mai merge =P

doi: bravo mamei tale ca citeste ceea ce scrii, felicitari pentru interesul pe care il arata si pentru indicatiile (duioase =P) pe care ti le da =D

trei: combinatiile de maro-rosu-ruginiu-galbui-verzui-(si altele)...ale toamnei sunt splendide (in momente de contemplare)

patru: fie ca alaturi de soarele cald...aparut odata cu venirea primaverii...sa apara in suflet si "mladitele verzui" ale noilor dorinte si sperante, si "florile inmiresmate" ale implinirilor mult asteptate : )

...daca ar fi sa explic ceea ce exprima cuvintele (urarea primavaratica)de mai sus, ar suna cam asa: pentru ca implinirile mult asteptate sa se infaptuiasca, uneori este nevoie sa avem dorinte si asteptari noi; implinirea poate fi in moduri neprevazute, si se poate face fara ca noi sa alergam nebuneste ca sa o dobandim...cum? urmarind telul, scopul, idealul pentru viata (care sper sa nu se reduca la nimeni la bani, pile, distractii, s.a.m.d)

merci mult, anonim2 :)
***
Sam,
1. meritul nu imi apartine mie pt melodia lu nenea Buble, ci celui care mi-a dedicat-o :)
2. mama e...mama. :)) cu asta am zis tot :P
3. da, inteleg la ce te referi si sunt de acord, simt la fel...si sunt sigura ca ai prins tu ideea la care ma refeream.
4. asta e una dintre cele mai bune urari ever. deci subsemnata iti multumeste din inima :)

Trimiteți un comentariu