Doamne, unde'ai sa ne'asezi pe noi?  

Posted by: Diana in ,



Am primit-o dedicatie in urma cu cateva minute de la o prietena draga pentru sufletul meu. Nici nu se putea cred ceva mai potrivit... Astazi, e poezia inimii mele...si sunt gandurile mele catre El.
Va las deci in compania Magdei Isanos, poeta cea mai indragita de mine:

...Doamne, unde'ai sa ne'asezi pe noi,
visatorii,
care'am baut din corola florii
de matraguna si'am trait goi?
n'am avut alta'avutie
decat praful de pe talpile noastre,
alta casa decat zarile'albastre
din copilarie.

oamenii, ocolindu'ne'au zis:
cine sunt acesti vanzatori de vis?
n'am avut liniste, n'am avut masa'asezata,
insa tu ne zambeai cateodata.
te'aratai la sfarsitul cate unui cuvant,
erai ca un fulger, ca o pala de vant.
si noi, ne spuneam rugaciunile,
increzatori in toate minunile.

Doamne, dintre toti copiii tai,
numai noi am fost ca paserile'n aceste vai.
iarta'ne ce'am gresit si primeste'ne in gradinile
pe care ingerii tai le'au privit.
pune'ti manile
pe ranele noastre prea pamantesti
si spune ca ne vindeci si ne primesti!

This entry was posted on vineri, februarie 06, 2009 and is filed under , . You can leave a response and follow any responses to this entry through the Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom) .

6 comentarii

:) ce ma bucur ca ti'o placut atat de mult!!! >:D< ce le potriveste Isus toate asa frumos! :)

luv ya too :)>:D<

niceee.!luv`it.:x
ahm si totusi` buna intrebare.:)))

anonim2

emotionant....

merci inca o data, draga mea >:D<

e trist
nush cum inteleg altii aceasta poezie...dar pe mine ma trimite cu gandul la marturiile copiilor orfani, cari' povesteau cum asteptau o zi sau doua mancarea pe care nu aveau niciodata siguranta ca o vor mai primi...la acele familii care stau intr-o locuinta care nu e a lor...care nu au siguranta ca maine vor mai avea ce manca...si care totusi continua sa creada si sa spere...mai putin in usurarea acestei vieti, si mai mult in gasirea uneia mai bune, dincolo...

sam, e o abordare diferita si profunda. Iti multumesc pt cuvintele de mai sus. Pe masura ce citeam, ii vedeam in fata mea pe cei despre care ai scris... Nu am cuvinte prea mari de insiruit in clipele astea... ramane doar de spus ,,Doamne, unde-ai sa ne-asezi pe noi...visatorii?"...

Trimiteți un comentariu