nu-i nimic  

Posted by: Diana in



Nu-mi explic seninul care îmi invadează fiinţa după nopţi ciudate. De fapt au fost zile ciudate, în care am stat şi m-am uitat la mine, înlăuntrul meu, cum vine o mînă şi dă cu ceainicele pe jos şi ele se fac ţăndări. Dar nu-i nimic, mi-am zis, războaie se poartă mereu în mine, ţăndări găsim poate la fiecare pas, dar fie, nimeni nu ştie, pentru că oamenii nici nu mai ştiu să te privească, sau cel puţin oamenii nu mai ştiu să privească ochii. În ochi se vede furtuna sau calmul, tristeţea sau uneori bucuria care mă face să vreau să merg tot ţopăind. Dar nu-i nimic, nici nu vreau să ştie toţi să mă privească, nici nu vreau să fiu privită de toţi.
Mi-a plăcut să stau sâmbătă pe fotoliu în librărie şi să citesc. 50 de pagini am citit, în timp ce doamna cu păr scurt şi blond se învârtea neliniştită în jurul meu şi un copilaş striga că ieşirea e prin mijlocul raftului cu cărţi de copii, nu pe unde-i uşa. Da dragul meu micuţ al cărui nume nu-l cunosc, dar nu-i nimic, poţi să ai orice nume, pentru că deja ştii ceva ce nu ştii că ştii.
Seninul mă invadează uneori aşa, pe neaşteptate, când deşi logica îmi spune că trebuie să plâng, seninul îmi spune prin inimă să zâmbesc. Ce logică e aceea care te îndeamnă să plângi?
Dar nu-i nimic, pentru că bine putem să ştim doar cu inima.

This entry was posted on luni, mai 31, 2010 and is filed under . You can leave a response and follow any responses to this entry through the Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom) .

6 comentarii

asa este, fata frumoasa! asculta-ti inima si urmeaza-ti visele!

citind am gasit urmatoarea poezie, nu cred ca se potriveste in contextul acesta dar, mi-am zis sa ti-o impartasesc si tie, deoarece intr-o oarecare masura te regasesc in ea :)


Dragostea ei era ca o insula
In oceanul vietii, mare si larg,
Un adapost linistit si plin de pace
Din calea vantului, a ploii si a valurilor.

Era marginita la nord de speranta,
De rabdare,la vest,
De sfaturi pline de gingasie,la sud
Si la est, de restul lucrurilor.

Deasupra ei, ca o lumina sclipitoare,
Stralucea credinta, adevarul si rugaciunea;
Iar in diferitele momente ale vietii
Am gasit un port acolo.

Samuel Zwemer

DoarEu, deja mi-e bucurie de fiecare data cand vad ca-mi scrii si ca ma citesti! Asta incerc sa fac, desi sa-ti asculti inima nu-i ceva usor si uneori incearca sa se bage si alte voci, dar cumva ea se distinge de toate celelalte! Asa sa faci si tu, fata minunata si visele tale sa devina minuni minunate in viata ta >:D<

Anonim, iti multumesc zambind pentru poezie. E incredibil de frumoasa. Nu stiu daca ma regasesc cu adevarat in ea, dar ma rog sa ajunga sa fie realitatea vietii mele. :)

eu cred ca bucuria inimii aduce lacrimi. cand se curateste aduce lacrimi. cand se scutura aduce lacrimi. cand se simte alintata aduce lacrimi. s.a.m.d.

asta si eu cred. insa logica ma indemna atunci si ar vrea si acuma sa ma indemne sa plang de tristete, pt ca lucrurile nu-s mereu ceea ce credeam ca sunt. dar nu-i nimic, de lacrimi de bucurie sa fie inima scaldata si ochii sa luceasca prin ele tot mai tare. :)

Trimiteți un comentariu