Posted by: Diana in



sunetul paşilor care pleacă e ceea ce  o să mă întristeze mereu. fie că plec eu, sau pleci tu, sau plecăm noi departe de noi, de ceea ce avem sau de ceea ce am fi putut să avem. fie că plecăm din teamă sau nesiguranţă sau neclaritate, când bucuria inimii ne sperie într-atât încât ajungem să o facem să nu existe sau nici măcar nu o lăsăm să se nască.

This entry was posted on sâmbătă, mai 29, 2010 and is filed under . You can leave a response and follow any responses to this entry through the Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom) .

5 comentarii

hm...azi e tristete...chiar si cerul e trist azi si plange cu stropi mari de ploaie...
stii... dincolo de tot ce e pamantesc cred in promisiunea Unuia care se va reintoarce...chiar daca pentru puntina vreme am fost intristat din cauza plecari Lui...

"nu poti opri pe unii oameni. vin in viata ta predestinati sa plece.. poti sa-i cuprinzi strans cu bratele si tot ce poti spera este sa-i incetinesti un pic. pentru ca nu poti sa-i tii suficient de strans"
try seventeen movie

anonim, tristetea trece. in cele din urma, toate trec. da, fericirea adevarata o vom simti cand vom fi cu El..

hain...
,,ea a zambit, dar nu asa fericita"
deocamdata nu pot sa inteleg venirea cu scopul plecarii. dar nu-i nimic, nu toate trebuie intelese, nu? :)
I'll try it

asa-i.cica toate la timpul lor:)

cica bine. orice lucru-i frumos numai la vremea lui. :)

Trimiteți un comentariu