un ceainic. Un ceainic pictat. Dar vezi tu, ceainicul ăsta nu ar trebui să fie ca toate ceainicele pe care le ştim, ci un pic altfel. Adică un ceainic cântăreţ şi vorbăreţ. Da, ai citit bine! Vreau un ceainic pictat frumos, care să îmi cânte sau să îmi spună poveşti şi din el să iasă, desigur, arome de scorţişoară.
Şi uite aşa, ,,când nu am un lucru mi-l fac poveste'' şi atunci e destul de simplu, pentru că e ca şi cum l-aş şi avea.
This entry was posted
on miercuri, decembrie 16, 2009
and is filed under
anotimpuri,
colorez suflet
.
You can leave a response
and follow any responses to this entry through the
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
.
Miiinunat ceainicul tau! Mi- imprumuti si mie asa, uneori? :)
desigur, cu tot dragul :D
l-ai primit?
nu, dar mi l-am facut poveste, dupa cum spuneam :P
asa ca oarecum tot l-am avut :)
draguta descrierea ta...:) dar imi place foarte mult poza adica acel ceainic care atrage privirea si mai apoi faptul ca chiar as bea un cei din petale de trandafir.:D