E amestecătură. De sentimente. De gânduri. De tot felul de licurici ameţiţi care se plimbă prin mintea mea. De sunete. De amintiri. M-am pus aseară să dorm şi eram tristă. Abia aşteptam dimineaţa, să mă trezesc cu chef de ţopăială prin casă. În schimb sunt ca aseară. C'est la vie. Nu e mereu 'en rose', dar nu avem ce să facem.
E interesant cum fiecare om te vede cum vrea. Pe mine, de exemplu, unii mă văd romantică într-un sens bun. Romantică şi visătoare. Alţii mă văd ca pe o visătoare haotică şi habarnistă, pentru că habar nu am că toată chestia cu visele nu mă ajută prea mult în viaţă. Ei sunt cei care mi-ar spune: hey, just cut the crap! Mda. Alţii mă văd şmecheră şi manipulatoare. În urmă cu 3 ani să spunem, nu ştiam cum e aia să manipulezi oamenii. Dar nu'i nimic, că viaţa ne învaţă de toate. Acum mi-e uşor să fiu 'şmecheră' şi să mai manipulez, dar ghici ce? Aia nu sunt eu cu adevărat. Nu sunt nici Diana cea cu replici tăioase, nici Diana care întoarce spatele şi pleacă, nici Diana care tot arată unui om sau altuia că ea e tare şi dură şi nu mai ştiu cum.
Cum mi-a spus cel drag inimii mele, eu sunt fata cu vise, cu multe cărţi, cu dor de soare şi lună şi stele căzătoare si lună-porto. Aşa că pentru cei care vor să ştie cine e cea care îşi [de]scrie sufletul din când în când aici, mă găsiţi uneori, preferabil seara, pe o hintă în parc. Eu sunt cea care mă dau pe hintă în parcul pentru copii. Mă dau tare, pentru că îmi place să simt vântul în păr. Închid ochii şi îmi imaginez că aşa trebuie să te simţi când zbori. ['de-aş fi pasăre să zbor, s-ajung unde mi-e dor...']. Şi zbor pe aripi de toamnă departe. Şi apoi caut stelele. Cel mai fain cer cu stele l-am văzut la Someşul Rece. Ah.. Dar şi aici îmi place. Mereu caut câte o stea căzătoare. Acolo în parc, pe o hintă, într-o seară un pic răcoroasă, m-am găsit pe mine. Şi când sunt acolo sunt eu, feţita de 6 ani care vrea să mănânce 'îngheţată caldă' şi nuga, care mai demult venea acasă cu genunchii juliţi. Apoi sunt copila de 12-14 ani care nu avea curaj să vorbească [virgulă] cu vreun băiat. Apoi brusc apare şi cea de la 20 de ani, când am revenit oarecum cu picioarele pe pământ şi am înţeles un pic ce ţi-e şi cu viaţa şi oamenii. Sunt Diana de acum, care...unii ştiţi cum sunt şi mai sunt şi Diana care îmi imaginez că voi fi peste câţiva ani, deşi nu ştiu dacă voi ajunge acolo.
E o amestecătură azi, nu ştiu cum şi de ce. Dar aveam nevoie să scriu.
Mâine plec. Abia aştept.
Ajunge pe ziua de azi.
Dieu est grand, je suis toute petite.