Înţeleg că uneori a-ţi fi dor e ceva ce te copleşeşte şi-ţi inundă parcă fiecare por din piele. Ţi-e dor de ceea ce cândva ai avut. Ţi-e dor să simţi, să vezi, să ai, să priveşti, să atingi,să vorbeşti.
Dar mai ciudat e când ţi-e dor de ceea ce n-ai avut efectiv niciodată. Când ai auzit doar despre cum e să ai ceva sau pe cineva, dar exact nu ştii ce şi cum e.
Aşa se face că astăzi mi-e dor de o bunică sau de un bunic care să mă ţină în poală şi să-mi povestească întâmplări de mult timp trecute. Mi-e dor de mâinile lor aspre şi de pielea care arată că au trăit mult şi sigur nu a fost uşor, pentru că viaţa ne poartă pe unde nici nu ne-am fi gândit. Dar viaţa asta care pe unii îi face răi [sau ei se fac răi] pe ei i-a făcut înţelepţi şi buni. Aşa mi-e dor de ei.
Şi mai mi-e dor de Cer. De Cer mereu mi-e dor. Cerul mereu îl visez. Şi mereu mă gândesc cum o să fie să cânt acolo.
This entry was posted
on joi, februarie 18, 2010
.
You can leave a response
and follow any responses to this entry through the
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
.
Frumos! Bunicii sunt o comoara.
Parintii sunt o comoara, viata si sanatatea sunt un dar.
Desi nu toti norocosii in viata sunt capabili sa realizeze cate cadorui avem in jur....o zi buna sa ai!
utopii :P coboara cu piciorusele pe pamant donshoara ;)
da... mi-e dor de bunamea.. de camara ei cu miros imbietor si ciocolatile ascunse prin oale pe care eu le gaseam si le savuram lasand totul frumos impachetat dand vina pe un oarecare soarec sarman flamand :))...da bunico mi-e dor de tine. Domnu sa te odihneasca
Bianca, ai dreptate. Nu degeaba se spune ca mai trebuie sa ne si oprim si sa invatam sa privim cu adevarat :)
Ego sum, utopii pentru unii, realitati pentru altii. E ok, nu-s permanent plecata de pe pamant, uneori mai si revin. :)
Anonim, e bine ca macar ai ce sa iti amintesti. As zice ca unele amintiri sunt esentiale pentru frumusetea vietii.
copilaria mi-am petrcut-o la bunica...au fost clipe unice, ca din povesti care mi-au ramas bine intiparite...amintiri care imi aduc mereu zambetul pe buze dar si lacrimi in ochi...
Dar inteleg ce vrei sa spui, Diana. Nu-mi cunosc nici unul din bunici...mi-e dor si mie!