când oamenii mor înainte să moară de fapt  

Posted by: Diana

Acuma ştiu că unii oameni mor înainte să moară cu adevărat. Mor faţă de alţii. Mor faţă de ei înşişi. Când întorc spatele şi pleacă. Când renunţă la ce li s-a dat să preţuiască, pentru o prostie.
Cred că puţine lucruri sunt atât de triste ca un suflet cu adevărat pustiu şi gol.
Doamne, ţine-mi sufletul în bucurie sau tristeţe, în zâmbete sau lacrimi, dar nu lăsa să devină vreodată gol.

This entry was posted on luni, februarie 15, 2010 . You can leave a response and follow any responses to this entry through the Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom) .

12 comentarii

N.ai dreptul sa mori cat inca traiesti

Atata timp cat tinta ta e Dumnezeu n-o sa ai un fuflet pustiu si gol indiferent de circumstante

....bine spus si gandit

sufletul tau nu va fi niciodata gol. dumnezeu sa te binecuvanteze!

faza buna e..ca unii dintre ei pot reveni

am cam murit atunci, faţă de mine, dar şi faţă de alţii.

Nu cred că e prea corect zis că oamenii mor înainte să moară defapt.
Probabil te-ai inspirat din poezia lui Pablo Neruda « Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii » bla bla bla..
Eu cred că mai degrabă poţi zice că oamenii devin ignoranţi, hopeless,reci, ursuzi chiar.. dar... NU morţi ... exista momente în viaţă in care îţi revii..există circumstanţe în viaţă care te schimbă .. :)

Sadd, cred si eu ca multi isi revin. Nu am spus ca e ceva definitiv, cel putin nu pentru toata lumea.

Doctor Who, nu m-am inspirat catusi de putin din poezia pe care ai mentionat-o, nici nu stiam de ea. Oricum, 'mor' e un fel de a spune, care am simtit ca reprezinta cel mai bine ideea pe care doream sa o expun. Sa fii ignorant, rece sau ursuz poate fi una, dar sa faci cu buna stiinta alegeri foarte gresite care nu tin neaparat de cele mentionate ci de altele mult mai grave, din punctul meu de vedere e un fel de a muri.

M.a pus putin pe ganduri articolul asta. La un moment dat cu totii "murim" in sensul benefic al cuvantului. Este ca si cu samanta care trebuie sa "moara" pentru a dezvolta o noua planta. Murim fata de copilarie pentru adevenii adulti, dar ramanem cu unele simturi copilaresti care ne insotesc de.a lungul vietii. Ma refer aici la cel mai banal lucru (spun eu): indiferent de varsta ne bucuram atat de mult de imbratisarea mamei atat la 30-40 de ani ca si la 2 ani. N.am dreptate? Si in cavul semintei, daca pui un bob de porumb in pamant, dupa ce moare tot porumb va creste. Aceeasi chestie este si pe plan spiritual. Murim fata de ceea ce am fost inainte (decadere, pacat, obiceiuri nesanatoase, anturaj etc.) si devenim o fiinta noua. De data aceasta luam cu noi talentele, caliatile, sentimentele doar ca le utilizam in scop nobil. Asadar moartea poate fi benefica uneori. Este o schimbare de directie.
Referitor la cei ce renunta vreau sa.l citez pe Nixon: "Omul nu e distrus cand pierde: e distrus atunci cand renunta." deci nu pierderea e factorul problema ci renuntarea ne face, cum ai spus de altfel si tu, sa "murim" in sensul negativ. Un alt fragment dintr.un citat mi.a placut foarte mult. Spunea ca "cei mai multi vor sa traiasca in varful muntelui, dar nu stiu ca periaoda cea mai frumoasa e, de fapt, urcusul."

Foarte frumos articol.

foarte frumos exprimat. si foarte adevarat deopotriva!

silvi & a simple kind of man, va multumesc frumos si va mai astept pe la mine :)
mircea, iti multumesc pt ca comentariul tau. E adevarat ca moartea poate fi privita din mai multe perspective. Da, uneori e nevoie de ea. E nevoie sa murim fata de noi, fata de omul vechi, fata de lume, e nevoie sa murim in fiecare zi, ca sa putem trai cu adevarat [dupa cum spune un alt citat].
Cred ca renuntarea e un fel de moarte si cred ca putini isi dau seama cu adevarat de acest lucru.

Trimiteți un comentariu