că iubirea nu-i ceva în care fiecare luptă singur sau unul luptă împotriva celuilalt. iubirea e ceva pentru care se luptă împreună.
This entry was posted
on vineri, ianuarie 21, 2011
.
You can leave a response
and follow any responses to this entry through the
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
.
i agree. dar cum iti dai seama cand o lupta "ti-e destinata" si cat trebuie sa lupti? cum sti daca nu ai renuntat prea repede sau daca nu ai luptat prea departe deja?
suna banal, dar e simplu. simti! intotdeauna o sa stii in tine daca un lucru-i bun sau nu, daca o cale trebuie sau nu urmata, daca o lupta trebuie sau nu purtata. raspunsul, cred, e intotdeauna in noi. si-l aflam in tacere.
ti s-a intamplat vreodata sa ai rezerve fata de o anumita cale pe care trebuie sa o apuci, dar ai apucat pe ea si apoi te-ai convins ca esti pe calea "buna"?
sau ti s-a intamplat vreodata sa simti ca trebuie sa apuci pe o anumita cale si apoi ti-ai dat seama ca nu esti pe calea "buna"? scriu "buna" pt ca nu intotdeauna lucrurile sunt doar bune si rele, si nu imi place sa vad lumea doar in alb si negru
ceea ce vreau sa zic e ca "simturile" ne pot insela uneori...
Da, mi s-a intamplat de multe ori chiar, am trait din plin ambele variante. Se intampla de multe ori sa nu stiu de la inceput, dar m-am invatat sa caut, cumva, pacea. Pacea din mine, fara influente din partea lumii si a anturajului in care traiesc. Daca mi-e teama, prefer sa aman. Daca amanarea nu e posibila, merg pe drumul respectiv, dar cu multa atentie.
Nu ma descurc bine deocamdata, si adeseori cad sau trebuie sa o iau de la capat. Cu siguranta, simturile noastre singure, daca nu sunt insotite de intelepciune si calauzire, sunt foarte inselatoare.