Fără etichete  

Posted by: Diana

    Nu înţeleg nevoia oamenilor de a eticheta tot ceea ce e în jur. Nu înţeleg nevoia de a ne eticheta noi între noi. Unu-i tocilar, altul singuratic, unul bogat, altul sărac, celălalt e cool, celălalt not so cool, ea e tipa frumoasă şi 'hot', cealaltă e nasoală pentru că-i lipseşte cine ştie ce, şi tot aşa. Şi tot etichetându-ne cred că pierdem esenţialul.
    Esenţialul ar fi că, la urma urmei, suntem toţi la fel. Nu unii în ochii celorlalţi, ci toţi în ochii Lui. Ce bine că felul nostru nu e felul Lui, dar cât de trist e că felul Lui nu devine nicicum felul nostru.
   Am plâns azi şi I-am mulţumit Domnului pentru că nu are hobby-ul de a sta Sus, punându-ne etichete după cum ne e meritul. 
   Am făcut şi eu asta şi nu mi-a adus nimic bun în viaţă. Am învăţat însă o  lecţie pe care încerc să mi-o amintesc zi de zi: singura soluţie înţeleaptă şi de dorit e să privesc la cei din jurul meu prin ochii Lui. Aşa pot să văd că există un singur fel de oameni: preaiubiţi ai lui Dumnezeu, care au preţ în ochii Lui.
   Prin urmare, nu vreau etichete aici jos pe pământ. Dar vreau una la sfârşitul vieţii: a robului bun şi credincios.
.

This entry was posted on marți, octombrie 19, 2010 . You can leave a response and follow any responses to this entry through the Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom) .

5 comentarii

Daca ne gandim bine primele etichete au fost puse chiar de El, barbat - femeie, credincios - pacatos, sanatos - bolnav, si asa mai departe, El a etichetat chiar si animalele (pe care ai voie sa le mananci si pe care nu). Sunt bune sau nu, probabil sunt bune pentru avem nevoie de o ierarhizare si de multe ori avem nevoie de etichete pt a identifica o persoana si a sti cum sa ne comportam in preajma ei. Suna ciudat ce am spus, dar ca exemplu, cunosti o persoana care e un mincinos, si ai etichetato asa, atunci cand te minte nu te mai afecteaza, fara sa aiba eticheta mai mult ca sigur ca vei fi din nou afectata.
Problema care se pune e sistemul de valori pe baza caruia punem etichete la o persoana, si mai ales modul in care ne folosim de aceste etichete. De exemplu la bogat - sarac, daca etichetezi si motivul pt care o faci e de ex ca nu vrei sa fii vazuta in oras cu un sarantoc atunci da e rau, dar daca etichetezi pt ca nu vrei sa dai bani imprumut la un sarac atunci poate e bine venita etichetarea.
Sistemul de valori a unei persoane, se formeaza in timp, si din pacate de multe ori e influentat de mediul in care traim, prieteni, familie, televizor. Se schimba in timp, speram ca in bine dar niciodata nu e sigur. Partea ironica e ca daca toti oameni ar respecta doar cele 10 porunci, societatea nu ar mai avea nevoie de alte legi si mai mult ca sigur ca tu nu ai fi plans azi. Faptul ca ai plans aici nu pot sa "iti sterg lacrimile" pentru ca nu stiu care a fost motivul real, ca sigur nu au fost lacrimi de bucurie.
Asa cum ai spus la un moment dat si tu ai etichetat, la fel ca mine, la fel ca altul, dar poate lucrul care conteaza cu adevarat e ca ai realizat ca nu e bine ceea ce ai facut si chiar daca multi vor continua sa iti puna etichete, si cu cat esti mai buna, cu cat ai sufletul mai pur, cu atat de multi vor fi cei care te vor eticheta. Dar cum nu vei reusi niciodata sa ii aduci pe toti pe drumul cel bun, tot ceea ce iti ramane de facut e ca de la cei care sunt speciali pentru tine sa nu accepti etichete.
Si in final sterge lacrimili si "fii fericita, ca e sanatos" :)

pentru aRengle
Imi aduc aminte de o intamplare din Biblie cand o mana de netaiati imprejur cu inima incercau sa-l ispiteasca pe isus pe tema, cand sa iti lasi nevasta, pe motiv ca Moise le-ar fi dat o portita de scapare. Printre altele isus le raspunde: Moise a zis asa din pricina stupiditatii voastre ar suna mai bine... si a continuat cu restul. Faptul ca El a etichetat animalele pe care sa le mancam si pe care sa nu le mancam. A facut asta din pricina idioteniei noastre, nu ca era cea mai ideala solutie. Sa ucizi un animal este tot o crima in ochii Lui; ai luat o viata, chiar daca aceasta se manifesta patruped sau ma rog.
Insa noi oamenii i-am pus acestui proces de executie eticheta normal. In schimb, el este anormal si nu spun asta deoarece eu "sunt mai sfant" ci doar cred ca aceasta este realitatea.

draga mea suntem rai....

in alte parti oamenii sunt veseli, si comunicativi si saritori si buni.

dar, hai sa fim noi altfel si tot este ceva...

o zi cu binecuvantari si minuni si zambete si bucurii la fiecare pas!

adrian, sunt sigura ca ai inteles la ce fel de etichete ma refeream. nu am vorbit catusi de putin despre anumite categorii care exista inevitabil, ci doar despre ceea ce noi facem uneori din rautate, superficialitate sau inconstienta.
etichetarea aceasta e una gresita, pentru ca e ca si cum ne-am judeca, iar asta e total gresit. doar la asta m-am referit.
cat despre lacrimi, au fost de pocainta si multumire. nu trebuie sterse :) ele au fost un semn de fericire.

DoarEu, da, suntem rai, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ne complacem in starea aceasta. Trebuie, cum ai spus, sa incercam noi sa fim altfel.
Te imbratisez! Domnul cu tine

Diana, am banuit ca te referi la etichetele puse cu rautate si in special la cele care nu iti plac, dar cum ai inceput la modul general, la fel am scris si eu in comentariu.
Ma bucur ca lacrimile au fost "de bucurie" si ca nu trebuiesc sterse :)

Trimiteți un comentariu