Îmi las sufletul să stea tolănit în fericire, cu burta lui de suflet la soare, aşa cum mi-am lăsat trupul în iarbă.
Îmi las sufletul să ia fericirea între degete, să o miroase şi să o pupe, aşa cum am luat în degete iarba şi am mirosit-o până în adâncuri. [e unul din mirosurile mele preferate, dar asta ştii deja, nu?]
Îmi las sufletul să se lase răsfăţat şi iubit de fericire [pentru că şi fericirea are felul ei aparte de a ne iubi sufletele, nu-i aşa?], exact cum m-am lăsat eu iubită şi răsfăţată de soare vineri după-masa.
Cum i-am zâmbit soarelui  atunci, aşa cu drag, să înveţi, suflete al meu, să zâmbeşti fericirii!



Cu fericirea în suflet, aşa sunt acum.
Cu sufletul în fericire, vreau să fiu mereu.

vreau să fiu.


şi-abia acum îmi dau seama că deseori, lucruri simple se spun în multe cuvinte.
dar în cât de puţine cuvinte se spun lucruri grele şi complicate.

încerc să fiu.

de fapt, nu-i nici o concluzie noua.
e aceeasi.
una-i sa pari, alta-i sa fii.
simplu ca buna-ziua.
trist ca... un singur fulg in tot aerul inghetat.
ca dimineata asta de trist.

la un weekend senin, departe de oraş, de oameni, de zgomot şi aer greu de respirat.
prefer să le înlocuiesc cu o pătură întinsă pe iarbă, un coş cu fructe, ochi închişi şi inimă uşoară şi cel mai frumos apus. stele multe şi să le tot numărăm, fără să fie nevoie să te gândeşti să decupezi plafonul maşinii ca să pot vedea eu cerul.
şi desigur, ciocolată caldă pentru răsărit.

fii liniştită, inima mea.
pentru că, aşa cum e scris, îndoiala inimii aduce frică, şi frica nu-i bună defel într-un suflet.
pentru că uneori bucuria poate fi tulburată, dar acum şi aici, nimeni şi nimic nu poate să întunece seninul.
pentru seninul care îţi aduce atât de multă pace, pentru seninul care te încântă şi te copleşeşte şi te fericeşte, fii liniştită, inima mea.