Dragilor, vă anunţ că de acum voi posta exclusiv pe http://dianafarcau.wordpress.com/
Vă aştept cu drag acolo!
Pentru că ştiu şi eu şi ştii şi tu că într-o zi, 'mâine' nu va mai exista.
Nu ştiu ce aş regreta mai mult, că nu o să mai văd răsăritul şi apusul, că nu o să mai văd frunzele cum cad, că nu o să mai aud vocile celor dragi sau că nu o să îmi pot ferici sufletul privind pur şi simplu la cer. De fapt, ce vorbesc, nu o să am regrete, pentru că în momentul acela, nici regrete nu mai apuci să ai. Se duce totul şi se opreşte totul.
După cum am spus, am învăţat lecţia preţuirii într-un fel în care nu mi l-aş fi dorit, dar sunt sigură că acesta a fost cel mai bun mod de a învăţa lecţia asta. Poate din cauza mea, pentru că trăiam nu neapărat în rutină, ci având impresia că tot ce am mi se cuvine şi face parte din normalitate. Aşa că a trebuit să învăţ că nu e normal şi nu mi se cuvine să am nimic din ce am, nici simţurile, nici sănătatea, nici oameni dragi în viaţă, nici loc de muncă. Nimic. Toate sunt doar har nespus. Dar sub nicio formă meritul meu.
Zâmbesc acum tristă, pentru că am învăţat lecţia, dar cu preţul pierderii celui mai drag dintre toţi oamenii.
Vă spun astăzi să nu mai staţi pe gânduri şi să vă arătaţi iubirea.
Spuneţi mulţumesc când vi se face bine, zâmbiţi cu drag celor iubiţi, zâmbiţi chiar şi oamenilor străini. Oricui îi prinde bine un zâmbet şi cine ştie viaţa cui o înseninaţi prin asta.
De asemenea, petreceţi timp cu cei dragi. Faceţi-vă timp să îi ascultaţi, nu întrebaţi doar de formalitate ce fac şi cum sunt, ci faceţi asta în aşa fel încât chiar să se simtă iubiţi.
Purtaţi-vă familiile în rugăciune. Personal, am încetat să mă rog să fie feriţi de rău, pentru că răul e pestre tot. Mă rog în schimb pentru înţelepciune, să nu se lase doborâţi, să aibă ochii (inimii) deschişi, pentru a deosebi clar binele şi răul raportat la viaţa lor.
Iertaţi ce e de iertat, iubiţi ce vreţi să iubiţi şi ce aduce bucurie şi pace inimii voastre, pentru că în una din zilele astea, ziua de mâine nu va mai veni.
Şi cel mai mare regret nu e a acelui ce se duce, ci a acelui ce rămâne în urmă, ştiind că se putea face mult mai mult.
Nu vă irosiţi iubirea şi comoara din voi.
Poate mâine nu va mai fi. Iubirea. Comoara. Voi. Ei.
Nu ştiu ce aş regreta mai mult, că nu o să mai văd răsăritul şi apusul, că nu o să mai văd frunzele cum cad, că nu o să mai aud vocile celor dragi sau că nu o să îmi pot ferici sufletul privind pur şi simplu la cer. De fapt, ce vorbesc, nu o să am regrete, pentru că în momentul acela, nici regrete nu mai apuci să ai. Se duce totul şi se opreşte totul.
După cum am spus, am învăţat lecţia preţuirii într-un fel în care nu mi l-aş fi dorit, dar sunt sigură că acesta a fost cel mai bun mod de a învăţa lecţia asta. Poate din cauza mea, pentru că trăiam nu neapărat în rutină, ci având impresia că tot ce am mi se cuvine şi face parte din normalitate. Aşa că a trebuit să învăţ că nu e normal şi nu mi se cuvine să am nimic din ce am, nici simţurile, nici sănătatea, nici oameni dragi în viaţă, nici loc de muncă. Nimic. Toate sunt doar har nespus. Dar sub nicio formă meritul meu.
Zâmbesc acum tristă, pentru că am învăţat lecţia, dar cu preţul pierderii celui mai drag dintre toţi oamenii.
Vă spun astăzi să nu mai staţi pe gânduri şi să vă arătaţi iubirea.
Spuneţi mulţumesc când vi se face bine, zâmbiţi cu drag celor iubiţi, zâmbiţi chiar şi oamenilor străini. Oricui îi prinde bine un zâmbet şi cine ştie viaţa cui o înseninaţi prin asta.
De asemenea, petreceţi timp cu cei dragi. Faceţi-vă timp să îi ascultaţi, nu întrebaţi doar de formalitate ce fac şi cum sunt, ci faceţi asta în aşa fel încât chiar să se simtă iubiţi.
Purtaţi-vă familiile în rugăciune. Personal, am încetat să mă rog să fie feriţi de rău, pentru că răul e pestre tot. Mă rog în schimb pentru înţelepciune, să nu se lase doborâţi, să aibă ochii (inimii) deschişi, pentru a deosebi clar binele şi răul raportat la viaţa lor.
Iertaţi ce e de iertat, iubiţi ce vreţi să iubiţi şi ce aduce bucurie şi pace inimii voastre, pentru că în una din zilele astea, ziua de mâine nu va mai veni.
Şi cel mai mare regret nu e a acelui ce se duce, ci a acelui ce rămâne în urmă, ştiind că se putea face mult mai mult.
Nu vă irosiţi iubirea şi comoara din voi.
Poate mâine nu va mai fi. Iubirea. Comoara. Voi. Ei.
şi nici nu vindecă.
Pentru că am spus în amiaza aceea că e o minciună şi-o amăgire, deoarece timpul nu vindecă niciodată nimic. Timpul aduce doar alte lucruri şi le face pe acelea care atunci păreau mari şi prea grele să pară astăzi mai mici şi mai uşor de dus. Asta-i tot ce face el de fapt. Vindecarea nu vine niciodată din trecerea timpului, care reuşeşte poate doar să facă să pară lucrurile mai puţin importante sau grave ca ieri.
Cred însă că vindecarea vine din noi şi din ceea ce alegem. Vindecarea se produce atât de repede pe cât o lăsăm noi să se producă. Vindecarea vine din a nu te mai complace şi din puterea de-a înfrunta orice s-ar fi întâmplat şi a durut la momentul respectiv. Vindecarea vine când alegi să nu mai priveşti în jurul tău, ci alegi să priveşti în sus. Vine atunci când nu mai spui ,,de ce-a fost aşa?" şi spui ,,orice-ar fi, merg înainte!"
Îţi mai aduci aminte când am spus zâmbind că timpul nu o să ne vindece?
Vindecarea e-n noi.
și crede că e bună. De atâtea ori ne lovim de răspunsuri automate. Răspundem la ,,Cum esti?'' cu ,,Bine, mersi'' deşi viaţa ne e praf şi pulbere, dar ce rost are să ne complicăm, să ne plângem sau cui îi pasă de fapt cum eşti?
Şi totuşi, spune azi ,,bună dimineața'' şi crede că e bună pentru că e o nouă zi, încă fără greșeli în ea, fără gafe mari sau mici, fără dureri noi sau dezamăgiri, fără coborâșuri sau eșecuri. Privește-o cu bucurie și cu mulțumire, pentru că fiecare zi nouă care ni se dăruiește e ca o șansă. O dimineață poate fi șansa pentru răni care se vindecă, pentru iertare, pentru dăruire și iubire.
Lasă prin urmare ce-a fost în trecut să fie cu adevărat trecut. Lasă durerea să se vindece. Vindecă tu durerea prin iertare. Iartă pe cei pe care îi iubești și pe cei pe care nu simți că ii iubești. La urma urmei, ce iertare e acea iertare care nu iartă pe deplin?
Lasă-te copleșit de bucurie și iubire, fă bine și nu rău, nu plăti nimănui cu aceeași monedă, pentru că Dumnezeul care s-a îngrijit să-ți ofere o nouă zi, o să se îngrijească de fiecare detaliu din viața ta.
Bună dimineața!
Că uneori, mai important decât cuvintele spuse, ţi-e drag să auzi vocea omului iubit.
Şi uite-aşa, mă trezesc dimineaţa, cu gândul că te sun. Deşi plecat, eşti aproape. Deşi acolo, eşti aici. Deşi poate nu-ţi mai aud vocea, sau nu-ţi mai pot surprinde privirea înlăcrimată, trăieşti în mine.
Prin mine trăieşti.
Să ştiţi dragilor, că lecţia preţuirii celor de lângă noi o învăţăm fiecare, mai devreme sau mai târziu. Fie că ne aşteptăm la asta, fie că ne ia prin surprindere, o vom învăţa. Fie prin moarte, fie prin viaţă, ea va veni.
Şi dacă ,,orice moarte are o inimă'' (Hoţul de cărţi), fiecare moarte dă naştere unui dor care nu se mai stinge niciodată.
N-am ştiut despre ce să scriu prima dată acum, că am decis să revin, decât despre asta. Am învăţat poate cele mai grele lecţii în ultimele luni, dar cea dintâi e lecţia preţuirii.
Prin urmare, învăţaţi să trăiţi iubind şi preţuind.
Nu aşteptaţi să pierdeţi, ca să realizaţi cât de mult aţi avut.
Şi uite-aşa, mă trezesc dimineaţa, cu gândul că te sun. Deşi plecat, eşti aproape. Deşi acolo, eşti aici. Deşi poate nu-ţi mai aud vocea, sau nu-ţi mai pot surprinde privirea înlăcrimată, trăieşti în mine.
Prin mine trăieşti.
Să ştiţi dragilor, că lecţia preţuirii celor de lângă noi o învăţăm fiecare, mai devreme sau mai târziu. Fie că ne aşteptăm la asta, fie că ne ia prin surprindere, o vom învăţa. Fie prin moarte, fie prin viaţă, ea va veni.
Şi dacă ,,orice moarte are o inimă'' (Hoţul de cărţi), fiecare moarte dă naştere unui dor care nu se mai stinge niciodată.
N-am ştiut despre ce să scriu prima dată acum, că am decis să revin, decât despre asta. Am învăţat poate cele mai grele lecţii în ultimele luni, dar cea dintâi e lecţia preţuirii.
Prin urmare, învăţaţi să trăiţi iubind şi preţuind.
Nu aşteptaţi să pierdeţi, ca să realizaţi cât de mult aţi avut.
