E o postare care ar fi trebuit scrisă în urmă cu câteva zile dar nu am putut, deoarece numai gândul că urmează să scriu despre asta mă făcea să mă simt...mică şi nevrednică. Mică în comparaţie cu multul care mi s-a dat şi care mi se dă şi pentru care nu sunt îndeajuns de mulţumitoare. Nevrednică pentru că nu merit nimic din ceea ce am.
Despre rugăciuni ascultate v-aş scrie, şi despre cum minunile chiar se întâmplă atunci când inima ne e deschisă şi credem cu adevărat. Despre ceea ce înseamnă să preţuim ceea ce ni s-a dat şi din nou, pentru a nu ştiu câta oară, despre mulţumire. Despre bunătatea care ne face fermecători şi care ne umple vieţile în moduri nebănuite.
Despre genunchi aplecaţi mai mult şi frunţi semeţe mai puţin, despre mâini împreunate în rugăciune sau întinse şi deschise, ca să dăruiasca. Despre asta va fi astăzi. Pentru că mereu e despre ceva, astăzi va fi despre ceea ce înseamnă să fii alături; despre ceea ce înseamnă să fii cu adevărat aproapele cuiva şi despre ceea ce înseamnă să iubeşti, să simţi, să ajuţi.
Astăzi este vorba despre Cristiana. Mereu când mă gândesc la ea zâmbesc. Ea, fetiţa pentru care atâţia oameni se roagă. Ea, minunea care a fost purtată în rugăciunile noastre, a multora, dinainte de a se naşte. Ea, cea care a adus atâta bucurie şi care ne învaţă, aşa micuţă cum e, că trebuie să ne ducem luptele zi de zi, chiar dacă doare şi nu e uşor. Cristiana Verdeţ e dovada cea mai bună acum că în mijlocul durerii şi a încercărilor, Dumnezeu alină şi întăreşte. Ea e dovada că El e sprijin şi ajutor.
S-a născut anul trecut în noiembrie, însă la scurt timp au apărut problemele şi s-a îmbolnăvit. Acum se luptă cu o boală care nu-i uşor de dus: Colestază neonatală severă cu evoluţie spre ciroză biliară; hepatită cu citomegalovirus, posibil colestază intrahepatică familiară de tip III. Tratamentele, plimbatul prin spitale, analizele, nimic nu e plăcut. Dar e nevoie de ele şi mai mult decât atât, e nevoie de noi. Noi suntem oamenii care o putem ajuta. Ştiu că Dumnezeu e atotputernic şi plin de îndurare, dar mai ştiu că arată asta deseori şi prin oamenii pe care îi pune în preajma noastră într-o situaţie sau alta. De aceea, ştiu că suntem oamenii de care Cristiana are nevoie pe drumul acesta. Are nevoie în primul rând de rugăciunile noastre, pentru că ele preţuiesc şi înseamnă mai mult decât orice. Apoi, are nevoie de noi să fim oameni darnici şi gata să ajutăm, în măsura în care putem.
Nu te gândi că puţinul tău nu o să însemne prea mult. Dimpotrivă, puţinul nostru, al celor ce alegem să fim alături de ea, înseamnă multul ei şi al familiei ei.
Haideţi aşadar să ne deschidem inimile şi să privim cu bunătate şi cu dragoste înspre Cristiana. Haideţi să fim oamenii care trebuie să fim şi să ajutăm, aşa cum putem!
Îi sunt mulţumitoare Domnului pentru ea şi mă rog să o poarte pe braţele Lui în continuare. Mă rog să Îi aline durerea şi să îi întărească trupul slăbit. Mă rog ca ea să fie tare, prin El. Ştiu că totul este cu putinţă celui care crede şi noi credem în minuni!
Te iubim Cristiana! Nu eşti uitată nici de Cer, nici de noi!
P.S.: Pentru mai multe informaţii, accesaţi http://cristianaverdet.blogspot.com/
