Ce uşor ar fi ca atunci când doare, sau atunci când ţi se întoarce viaţa cu susul în jos, să poţi pleca. Sa laşi oameni şi locurile şi să mergi departe, la alţi oameni şi în alte locuri. Sau aproape, dar să fie tot departe.
Dar nimeni nu a spus că trebuie să fie uşor sau că va fi uşor. Nici nu are cum să fie. Când totul se întoarce pe dos, lupta e în primul rând în tine şi cu tine. Şi lupta nu-i uşoară. Doare fiecare lovitură. Doare de fiecare dată când îţi aminteşti. Doare de fiecare dată când vezi. O scară, o bancă, o alee, o floare, un parc, o mână, un bloc, o parcare, un drum.
Şi ce faci când doare? Ce faci când nu există opţiunea: ,,uitarea pentru o lună, vă rog!" [,,nu avem, ne pare rău"]. Sau uitarea zilei cutare, sau a unei dimineţi, sau a unei seri, sau a unui an? Mergi mai departe, cred că e răspunsul. De data aceasta însă, cu ochii fizici deschişi şi cu ochii sufleteşti, ai amintirii, închişi. Mergi văzându-le pe toate exact ceea ce sunt, nu ceea ce au fost.
Aşa că banca aceea din parcul acela nu îţi aminteşte de ceva, pentru că e o simplă bancă într-un simplu parc. Aleea e doar alee, privirea e doar privire, omul nu mai e cel mai iubit dintre pământeni, ci un pământean între alte zecii de mii.
Şi tot aşa, îi laşi pe toţi să fie ce-au fost, recreezi o lume de amintiri şi o laşi să fie ceea ce e de fapt: o simplă lume şi nimic mai mult.
Soluţia fiind, aşadar, când trebuie să fii bine, nu uitarea, ci reinventarea.
This entry was posted
on sâmbătă, iunie 26, 2010
.
You can leave a response
and follow any responses to this entry through the
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
.
bine punctat aici...asta fac mereu ...pur si simplu cand ceva se darama in jurul meu si in mine....incep sa constuiesc din nou...dar de 2 ori mai atent....totusi de uitat e greu sa uiti...ceea ce ai fost, ce ai iubit, ce ai fi vrut....dar asta e...viata e asa cum e ea...trebuie traita :)
Mie imi place sa spun ca doar oamenii care uita fac de doua ori aceeasi gresala. Nu uitarea e solutia, ci puterea, dorinta, de ati lua durerile in spate si a merge mai departe. Daca ne luam dupa "ceea ce nu te ucide, te face mai puternic" inseamna ca cu fiecare pas pe care il faci devii mai puternica, mai detasata si va fi doar o chestiune de "distanta" pana cand durerea va disparea. Toti "pamanteni" sunt la fel, ceea ce ii diferentiatza e modul in care interactioneaza cu tine, si ceea ce ai pierdut nu a fost un om ci o relatie. Dar asa ceva o sa gasesti din nou si cum una din calitatile oamenilor e nemultumirea, chiar fara sa iti dai seama vei gasi o relatie mai pfrumoasa, mai intensa decat ceea pe care ai pierdut-o. Si atunci o sa vezi ca aceea banca va fi mult mai frumoasa, alea va fi mai romantica ...
Superb! De ar fi asa de usor... as cumpara nulte zile de uitare! E minunat scris postul de azi!
sa ne întărească Dumnezeu sa o putem lua de la capăt over an over again!
Cu si mai multa forță și cu si mai multa inventivitate!
Bravo!
În timp, chiar devin asa sau...pe aproape. Amintirile se estompează, durerile dispar si rămâne un zâmbet. Desigur, că e asa, vei constata doar atunci si, probabil, nu va mai conta, dar...e bine de stiut.
Lucian, probabil e o optiune buna, care si da rezultate. Desi nu e deloc usor de realizat si trebuie lupta, multa lupta. Nici nu stiu in ce masura e usor de uitat sau se poate uita, aici doar timpul poate face ceva, cred. :)
aRengle, ai dreptate :)
DoarEu, iti multumesc draga mea! Totusi, usor nu e, si cred ca e bine ca nu e usor.
Orry, amin! Trebuie sa mergem inainte prin creativitatea care ni se da de Sus, si cu multa speranta!
Domnul sa fie cu tine!
zorro, important e zambetul din final :)
vreau uitare pt 2 ani jumate.
ne pare rau, nu avem.
dar avem o imbratisare cat pentru toate cele cate au fost.
>:D<