Şi mă gândeam acum că e aşa, ciudat, să-i spun ,,fericire'' când îmi vine să-i spun ,,senin''. Sau ,,mama''. Sau ,,Cer''. Sau ,,mi-e dor''. Sau ,,[te] iubesc''.
E mereu altfel, dar e mereu aceeaşi.
O găsesc mereu în tăcere, niciodată-n zgomot. O găsesc mereu în Tine, niciodată-n ei. O găsesc mereu când îmi las privirile să meargă-n sus, spre Cer, niciodată când le las în pământ.
Şi e minunat să ştiu că toţi o avem, în diferite forme. Pentru că ai să-ntrebi ce-i fericire pentru un copil şi-o să-ţi spună că-i mămăruţa. O să-ntrebi apoi un îndrăgostit ce-i fericirea, şi-o să-ţi spună ,,când mă priveşte şi ştiu.'' Apoi o să-ntrebi o mamă ce-i fericirea şi-o să-ţi spună: ,,să pot să le spun poveşti şi ei să adoarmă aşa, la mine-n braţe.'' Şi-o să fie un nene în vârstă, care stă la mormântul dragii lui şi-o să-l întrebi care-i e fericirea şi-o să-ţi spună zâmbind: ,,că mi-a fost dată o vreme aici, ea, cea dragă a inimii mele.''
Cu toţii o avem, cu toţii o trăim. Fie că pentru unii e de-un fel, sau pentru alţii e de alt fel, fie că-i dăm nume sau nici nu ne mai gândim la asta, fie că ne prefacem că nu e-n noi sau că mergem pe străzi zâmbind la toată lumea, ea e-n noi.
Şi-am să-ţi spun că fericirea mi-e în tot ce mă înconjoară, e-n totul cu care m-ai înconjurat, de la fiecare răsărit la fiecare apus, de la fiecare copilaş la fiecare vârstnic,  de la fiecare carte dintr-un colţ al raftului în celălalt, de la mine la Tine.
Fericirea mea e-n Tine, pe deplin.
Şi-ai să-mi rămâi fericire, până la capăt.