Ce frumos e cerul!
M-am întrebat vineri seara şi mă întreb adeseori, cu nespus de mult drag: oare a pus în noi gândul veşniciei pentru ca atunci când privim la cer, să ni se facă şi mai mult dor de Acasă?
This entry was posted
on luni, iunie 28, 2010
.
You can leave a response
and follow any responses to this entry through the
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
.
eu sunt convins ca da :)
mare har avem ca a pus in noi si gandul vesniciei, ca altfel am fi napaditi numai de ganduri trecatoare si fara valoare.
gandul de vesnicie imi mai da speranta si ma face sa sper in continuare ca intr-o zi vom fi cu El!
Privind cerul, nu putem să nu simtim smerenia în fata măretiei lui si recunostinta pentru simpla minune de a exista.
Anonim, si eu cred asta :) cand ma gandesc la Cer ma apuca asa o bucurie de nedescris! abia astept sa fiu cu El Acolo :)
zorro, ce frumos ai spus! cu adevarat, smerenie e ceea ce trebuie sa simtim, privindu-i maretia si bunatatea!