simplul gând că aş putea ajunge, în cele din urmă, să scriu o povestire sau de ce nu, un roman, mă lasă pradă emoţiei şi încep să mă fâstâcesc, ca şi cum ar trebui să vorbesc în faţa a mii de oameni. deşi, paradoxal, dacă scriu, asta şi fac.
am scris primele rânduri deja şi am scris şi primul dialog.
am inventat-o şi pe ea, dar parca mă scriu pe mine şi încă nu ştiu dacă e un lucru bun.
dar în cele din urmă, vom vedea.
şi iată-mă cum mă apuc să fac lucruri de care nu mă simt tocmai capabilă, tocmai ca să-mi dovedesc mie că de fapt sunt.
adevărul e că în ultimele zile m-am trezit cu o dispoziţie de: en garde!
This entry was posted
on joi, iunie 24, 2010
.
You can leave a response
and follow any responses to this entry through the
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
.
Viatza unui om e o insiruire de povesti, unele mai frumoase altele mai putin frumoase, si in momentul in care te-ai nascut ai inceput sa scrii acest roman frumos. Deja exista in memoria ta si tot ce ai de facut e sa il pui pe hartie. Pare greu si probabil chiar e din moment ce nu toata lumea e capabila, dar daca nu incerci nu vei sti niciodata daca esti in stare sa il scrii, si poate cel mai rau va fi ca te vei intreba tot timpul daca chiar nu ai fi fost capabila sa il scrii.
Deci pune-ti gandurile pe hartie, coloreaza-le cu vise si dorinte pentru ca sigur va iesi ceva frumos. ;)
daca te scrii pe tine din prima, ce-o sa mai scrii in urmatoarele? tot alte si alte avataruri ale tale?
ma dau si eu desteapta, dar succes! :)
ai o lepasa la mine pe blog. iarta-mi dezordinea in care am scris..si modul urat de expunere!
asa ca ... let's play smthn':)!:p
siiiiiii..mult spor la scris!! :)
aRengle, sa scrii nu e atat de usor pe cat pare. cu toate ca le avem in noi, traite, doar sa le pui pe hartie nu e tocmai la indemana. de incercat desigur ca incerc, tocmai pentru ca apoi sa nu am regrete ca nu am incercat macar.
fly, primul gand pe care l-am avut cand am citit comentariul tau a fost ,,pai, o sa ma reinventez!". desi nu cred ca va fi asa, nici nu cred ca voi ajunge o scriitoare, dar daca va fi sa fie, chiar scriindu-ma pe mine, mereu va fi ceva ce inca nu a fost scris/spus.
DoarEu, am sa ma uit!
hain :) multumesc, la fel si tie :)
Bravo pentru initiativa! F frumos! Despre ce va fi? :)