Tu stii ca toamna ma regasesc. Ma gandeam acum la ceva. De acum asta voi crede: ca atunci cand ai creat toamna, te-ai gandit la mine. Te-ai gandit ca intr-un oras cu multe blocuri gri si apasatoare, cu oameni aparent fericiti si foarte ocupati, va fi si o fata care va iubi toamna atat de mult. Pentru culori, pentru miros, pentru cum se pierde si se regaseste intre copaci si sentimente.
Si mai stiu ceva. Ca nu m-ai facut ca sa ma regasesc in bratele sau privirea cuiva, nici in oglinda sau in tocuri inalte, nici in capatanile multora care de fapt nu inteleg nimic, nici in parerile si impresiile lor. M-ai facut ca sa ma regasesc numai si numai in Tine. In bratele Tale, in privirea Ta, in inima Ta. Restul sunt aparente si minciuni.
Iarta-mi ratacirile. Iarta-mi putina credinta. Iarta-mi felul stangaci de a-Ti arata ca Te iubesc.
Iarta, Te rog, copila asta care e de atatea ori obositoare.
Si mai iarta-ma pentru ca mi-a luat atat de mult timp sa-Ti spun cat de mult Te iubesc.
Sunt aici.
Sunt a Ta.
Te iubesc, dragul inimii mele, dragul meu Isus.