Alergăm prin viaţă indiferenţi la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Nici măcar când simţim că oboseala ne doboară nu ne oprim…ne-a intrat în sânge – să fugim. Spre ce?…spre moarte…
Este şi aceasta o chestiune ciudată. Omul, fiinţa care pare că nu ar vrea să piardă nicicând viaţa, se îndreaptă în pas alert spre finalul ei. Am fost creaţi plini de viaţă, dar total inconştienţi, ne umplem cu moarte. E moarte peste tot în jurul nostru şi noi ne prefacem că nu vedem nimic. Uneori o alegem, alteori o acceptăm, cu toate că am putea schimba ceva, nu mereu în ceea ce priveste moartea fizică, dar cea spirituală, cu siguranţă că da. Lăsăm să moară amintiri, relaţii, speranţe şi visuri, lăsăm să moară puţin din noi în fiecare zi…

…Ştii cum e păpădia? Atât de firavă, că ţi-e şi teamă să nu o zdrobeşti cumva. E de ajuns să sufli o dată şi se destramă…zboară în adierea vântului…zboară şi nu se mai întoarce…

Sunt un fir de păpădie în mâna Ta. Sufli incet şi zboară câte puţin din viaţa mea, clipă de clipă… De ce m-ai vrut păpădie? Ah, pentru că am vrut eu mereu să ştiu cum e zborul. Uneori mi se pare atât de nesăbuită această dorinţă…cine ar fi crezut că dacă vreau să zbor trebuie să mă destram, iar destrămarea înseamnă, aparent, moarte? Un singur gând mă consolează : din mâna Ta îmi iau în fiecare zi zborul, suflarea Ta mă poartă şi în final, o să ajung lângă inima Ta…
Dar vreau să Te rog ceva : mai lasă-mi timp… Mai lasă-mă să mă bucur de razele minunate ale soarelui din fiecare dimineaţă. Mai lasă-mă să mă bucur de nori, de stele şi de liniştea nopţii – atunci aproape că Te pot auzi atât de clar… Mai lasă-mă să mă bucur şi de curcubeu – e atât de perfect…[după ce o să mor, ai vrea să mergem la o plimbare…pe curcubeu?…aş vrea mult să mă plimb cu Tine de mână pe acolo]. Mai lasă-mă să mă bucur de apus şi de răsărit – eşti Pictorul cel mai desăvârşit…mă laşi fără cuvinte când combini atât de minunat culorile pe Cer.
Mai lasă-mă să mă bucur de zâmbetul celor pe care îi iubesc. Mai lasă-mi timp, ca să învăţ de la Tine cum să iubesc şi cum să le arăt celor din jurul meu asta. Mai lasă-mi timp să învăţ să fiu o fiica bună, o prietenă bună. Mai lasă-mi timp să dobândesc înţelepciune ca să pot face alegeri corecte, indiferent de circumstanţe. Mai lasă-mi timp să spun “îmi pare rău” şi să îndrept ceea ce am greşit. Mai lasă-mi timp să stau plecată la crucea Ta, uimită de o iubire atât de măreaţă şi copleşită de prezenţa Ta.
Te rog atât de mult, mai lasă-mi timp să-mi fac curaj să vin la Tine şi să Te pot privi în ochi…
Asta e tot ce Te rog eu, firul de păpădie din mâna Ta… mai lasă-mi, Tată, timp…