Incurajeaza-te, zambeste, si bucura-te de ceea ce ai. Nu lasa niciodata ca bucuria sa iti fie furata de ceea ce nu merita. Fii cu inima sus, cu zambetul pe chip, cu sclipire in ochi, cu cantec in inima si pe buze... Fii un om bun, un om de incredere, bland si smerit, inaintea oamenilor si inaintea Cerului. Traieste viata, dar traieste-o pe a ta, nu pe a altora....traieste-o clipa de clipa, nu zi de zi sau saptamana de saptamana. Si mai presus de orice...lasa-te coplesit de bucurie si iubeste cu adevarat...
:)

Nu am mai scris de mult timp. Adevarul e ca nu e atat de usor sa scrii. Adica, oricine poate sa scrie despre orice, dar nu oricine poate sa scrie oricand ceva intelept despre orice sau ceva.
In fine, mai am un capitol din lucrarea de licenta. Am ametit de la atata citit despre trafic de persoane si proxenetism si prostitutie si trafic de minori. Ma mir ca mai tine Dumnezeu lumea asta... Revenind la subiect. Joi am festivitatea de absolvire. Ma bucur, dar parca nu imi vine sa cred. Imi doream mult sa termin facultatea si sa...vad ce urmeaza dupa. Dar parca s-au dus atat de repede anii. Parca abia ieri am intrat relativ speriata in sala festiva a Facultatii de Drept, speriata de vreo 200 de studenti, fiecare cu chef de glume si distractie, ca doar asta e viata de student! Am ramas mai putin de 100 si parca nimeni nu prea mai are chef sa glumeasca. Diana din anul 1 nu mai e Diana care joi va fi absolventa. Nici visele si dorintele si perceptia despre viata nu mai sunt aceleasi...parca s-a schimbat totul. Sau doar eu m-am schimbat.
Indiferent de teama sau emotie, licenta, diacritice [pe care in clipa asta le detest], nopti nedormite, cola si cafea, hartii imprastiate prin toata camera, absolvire si frica sa nu ma impiedic in fata tuturor, indiferent de tot...ma pun in mana Lui. Desi nu merit, vreau sa cred ca o sa faca in asa fel incat totul sa fie bine. Pentru ca de fapt doar acolo am nevoie sa fiu...pentru ca Il iubesc si nu e doar Dumnezeul in care cred, ci e si Tatal pe care Il iubesc si Prietenul minunat ...pentru ca Lui Ii datorez tot ce sunt...pentru ca pana aici a fost cu mine si mai departe nu fac nici un pas fara El.
Atat...

Cum s-a prabusit fiul risipitor la picioarele tatalui, asa simt si eu uneori ca vreau sa ma pun inaintea Lui...ce bine ca e aici, gata sa ma ia in brate… Gandurile mele si dorul meu se indreapta spre bratele iubitoare si gata sa ocrotească si sa mangaie ale Tatalui…

Azi am fost la cumparaturi la Real. Multa lume...parca ar urma o foamete si oamenii au nevoie disperata de provizii. Mai mult alcool, ce-i drept, dar fie. Asa aratau cosurile pline de cumparaturi. Si am zambit. Amar.
Hai frate sa ne umplem cosurile cu bautura si mancare, hai sa ne umplem burtile, hai sa ne ametim mintea, hai sa radem, hai sa chefuim. Hai sa ne cufundam in traditii si hai sa facem sa dispara orice gand, cat de mic, care ar putea sa ne aduca aminte de ceea ce inseamna aceasta sarbatoare de fapt.
Iepurasul de Paste e mascota deja...e plin de iepurasi peste tot. Dar nicaieri o cruce. Normal, e mai convenabil asa. Sa le spui copiilor ca de Paste trebuie sa te gandesti la un iepure, nu la o cruce. Vai, doar nu o sa spui istoria cumplita a Celui care cu toate ca ar fi putut avea totul, a ales sa moara pentru noi. Oricum nu ar intelege un copil nimic din asta sau s-ar intrista. Mai bine ii lasam sa zambeasca si sa se bucure de un iepure de plus si de niste oua de ciocolata. De fapt, hai mai bine sa facem si noi la fel. Doar traim in alta vreme, e fain ca avem iar sarbatoare, vacanta, zile libere de la serviciu. Putem sa dormim mai mult, sa facem vizite, sa mancam si sa bem pana nu mai stim de noi. Si da, de ochii lumii mai mult, sa mergem in noaptea de Inviere la biserica, sa facem act de prezenta si apoi duminica la fel. Doar asa e frumos.
Ma intreb ce simte Dumnezeu cand priveste la furnicarul de oameni si vede pentru cine si-a dat Fiul sa moara. Ma intreb ce simte Isus stiind ca a murit pe o cruce pentru noi si noi, cei care avem atata pret in ochii Lui, nu ne gandim cum sa ne amintim, ci parca vrem cu disperare sa uitam.
Mi-e...scarba. Pentru ca aproape nimeni nu se mai gandeste la ce inseamna Pastele. Nimeni nu se mai gandeste la cruce, la bice, la rani, la batjocuri, la umilinta, la biruinta, la iubire... Si totusi, ele au fost si inca sunt. Fie ca ne prefacem ca uitam, ele sunt acolo. Alegerea Lui de a muri pentru mine si pentru tine ramane. Nimeni si nimic nu o schimba.
In zilele acestea prefer sa vad crucea. In zilele acestea vreau sa merg la cruce. In zilele acestea vreau sa Ii spun ca Il iubesc si ca niciodata nu as putea sa Ii multumesc indeajuns pentru ceea ce a facut pentru mine. In zilele acestea vreau sa Ii cer iertare pentru ca si eu am batut cuie in mainile Lui...si inca bat.
Te iubesc, Isuse al meu! Te iubesc...

La inceputut lumii Dumnezeu a trimis un inger la toate plantele ca acestea sa spuna cum vor sa arate.
Numai papadia nu stia ce sa-i spuna ingerului,asa ca el a mai lasat-o o zi sa se hotarasca.
In ziua aceea papadia,rugandu-se,a dat cu ochii de soare si vazand cat e de frumos s-a hotarat sa arate ca el, sa-i zica ingerului ca vrea sa fie galbena si frumoasa ca soarele.
Apoi a vazut luna si s-a razgandit, vroia sa arate ca luna...sa fie alba, rotunda, frumoasa.
Apoi a vazut si stelele si i-au placut si acelea.
Cand a venit iar ingerul la ea nu stia ce sa zica, pentru ca vroia sa fie ca soarele ca luna si ca stelele...nu era hotarata.
Asa ca Dumnezeu i-a indeplinit toate dorintele.
De aceea papadia e la inceput galbena, apoi alba si daca sufli peste ea se imprastie ca stelele.
[gasita pe net]

Reciteam acuma 'jurnalul' pe care il tin, sau cel putin incerc, gandindu-ma ca poate dau peste ceva care sa ma inspire si sa mai scriu si eu pe aici. Si am gasit. Nu ceva ce m-a inspirat neaparat, dar...mi-a adus aminte.
In 31.10.2008 scriam:
Ce a fost frumos astăzi?
Soarele.
Parcul şi soarele.
Oh…toate frunzele căzute pe asfalt şi prin iarbă. Mai ales cele de pe iarbă. Îmi place să calc pe ele, să le aud foşnetul.
Liniştea…combinată cu râsetele copiilor care se joacă mai încolo şi cu ciripitul păsărilor din copacul de deasupra băncii pe care stau. [oare povestesc, cântă? Oare pot să zâmbească? Ce bine că sunt om… ar fi fost dureros de trist să nu stiu cum e să zâmbesc. Ar trebui să zâmbesc mai des.]
Copiii. Cum au fugit la hinte.
Şi fetiţa care i-a spus căluţului sculptat ,,bună dimineaţa!” şi i-a făcut cu mâna.
Te iubesc!

Astazi, 04.04.2009 o sa scriu despre ieri. Pentru ca ieri...a fost o zi minunata.
Ce a fost frumos ieri?
Soarele. Primavara.
Parcul, soarele, copiii.
Mai apoi, florile in par, statul pe iarba, apa, soarele, 'valul', imaginea.Si ieri m-am [l-am] intrebat ce spun oare pasarile. Si apoi am spus ca poate sunt invidioase. Pentru ca noi putem sa zambim si ele nu. Si le-am privit invers.
Stiu ca nu se intelege nimic, dar in sufletul meu se leaga tot. Aseara a fost ca o seara de basm. De fapt, nu stiu cum sunt serile in basme, dar sunt sigura ca seara mea de basm de aseara le-ar intrece pe toate. Am fost fata cu flori in par, o fermecata ametita de minunatia soarelui, o fermecata cu chef de dans si invartit pe strazi.
O sa mai am o seara de basm, cu un apus minunat, cu o rochita alba invartindu-se impreuna cu mine, cu flori in par, apoi va fi numaratul stelelor cazatoare...dar va urma si o dimineata, un rasarit. Si asa voi avea seara si dimineata mea de basm.
De ce?...pentru ca asa incepe...ca'ntr'un vis...
:)

[ca sa fiu in ton cu vremea, astazi postez una dintre poeziile mele preferate.]

Descântec de ploaie
de Ana Blandiana

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,
Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi,
Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.
Ştiu că-i urât să spui "Sunt cea mai frumoasă femeie",
E urât şi poate nici nu e adevărat,
Dar lasă-mă atunci când plouă,
Numai atunci când plouă,
Să rostesc magica formulă "Sunt cea mai frumoasă femeie".
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă
Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt
Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu
Eşti departe plecat şi eu te aştept,
Şi tu ştii că te-aştept,
Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept
Şi totuşi aştept.
E-n aer miros de dragoste viu,
Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător,
Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,
Şi eu te aştept.
Doar tu ştii -
Iubesc ploile,
Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei...

,,Stiu o planeta unde se afla un domn stacojiu la fata. Nu s-a uitat niciodata la o stea. N-a iubit niciodata pe nimeni. N-a facut niciodata altceva decat socoteli. Si toata ziua repeta la fel ca tine: *Eu sunt un om serios! Eu sunt un om serios!* si asta il face sa se umple in pene de trufie. Numai ca nu e un om, e o ciuperca!"
[Micul Print]

Draga micule print, vreau sa iti spun ca si eu cunosc o planeta unde se afla, din pacate, nu doar un singur om stacojiu la fata, ca cel pe care il stii tu. Ma intreb insa ce culoare are sufletul omului stacojiu de pe planeta stiuta de tine. Mie mi-e teama sa ma gandesc la culoarea pe care o au sufletele oamenilor despre care vreau sa iti vorbesc. E plin de ei aici, pe planeta asta unde ne-a fost dat sa locuim.
Probabil marea majoritate au sufletele negre. Negre de suparare. Oboseala cred ca e gri. Asa ca de multe ori se combina negrul cu griul, dar tot nu iese o culoare placuta la vedere. Ei nu stiu ca se vede culoarea sufletului lor, chiar daca incearca sa o ascunda. Stii, asta oricum invatam de-a lungul timpului: sa ascundem. Iubesti? Vai, nu e bine sa arati asta...o sa fii luat de fraier. Iti place sa te uiti la stele si sa iti imaginezi ca danseaza si ca ,,stelele sunt pistruii noptii" sau cerceii lunii si ca undeva, steaua care luceste mai tare e chiar steaua ta? Eh, nu se poate asa ceva, noi suntem oameni seriosi! Cum sa ne ocupam de iubit cu adevarat si de privit la stele si la luna si la nori? Sa nici nu mai vorbim de desenatul cu creta pe asfaltul din parc sau din fata blocului...doar acum avem calculatoare si inca de'alea performante! Societatea evolueaza draga copile si tu, vrei sau nu, trebuie sa evoluezi impreuna cu ea! Tampeniile cu desenatul inimilor si curcubeului pe asfalt sunt vechi. Asta ne invata ei. [macar pe asfalt de am mai mai avea inimi frumoase...dar si alea vor sa ni le ia.]
Revenind la culori. Mai sunt oameni care se simt ca rahatul [sa-mi fie cu iertare, dar asta e adevarul; nu puteam sa o spun mai frumos de atat] si asa le e si sufletul si atunci sunt maro. [incepe sa nu-mi mai placa maroul.] [Aici trebuie sa spun neaparat ce a spus mami: Diana, sterge partea cu rahatul! Nu se cuvine sa vorbesti asa. Ca unii sunt rahat, e partea a doua. Lasa-i sa fie. :))]. [Acum spun sa-mi fie cu iertare, de doua ori.] ...Si toate celelalte care isi fac loc in sufletele lor sunt culori inchise, care intuneca acolo unde deja e destul de intunecat. Si totusi, ei sunt oameni seriosi! Nu-mi place cu ei. Nu-mi place printre ei.
Te simti singur cand, oricat ai cauta, nu prea gasesti un om cu suflet verde. Doar copiii mai au sufletele in culorile curcubeului. De asta ii iubesc si tot de asta imi doresc sa pastrez in mine ceva din copilul care am fost candva. Desi uneori simt ca sufletul meu prinde nuante inchise, nu vreau sa il las. Sunt un om-copil si nu vreau sa devin un om-ciuperca. Vreau sa am sufletul verde pana mor. Si mai prefer sa fiu un om-copil neserios decat un om-ciuperca serios!
Cam atat...

Asta e de la Dianna

Sunt...romantica, romantica, romantica; bine si visatoare [si cum ar mai zice cineva, o mica santajista :))]
Mi-as dori sa am ambitia sa lupt macar pentru cateva dintre visurile inimii mele.
Nu-mi place sa fac ceva doar din obligatie.
Orice copil ma face sa zambesc.
Nu uit chipurile oamenilor si nici lucrurile importante care mi se spun.
Nu pot sa am incredere deplina in oameni decat foarte greu.
Pot sa trec de la o stare la alta foarte repede [asta e ca la Dianna si era neaparat sa o spun; prea tare ne asemanam :)]
Urasc sa fiu luata la misto, urasc ipocrizia si oamenii care ii trateaza cu superioritate pe altii.
Imi plac oamenii care au visuri frumoase si au curajul sa lupte pentru ele si pentru ceea ce iubesc.
Joc teatru foarte rar, de obicei in fata celor prefacuti sau care ma iau de fraiera.
Putini oameni ajung sa ma cunoasca asa cum sunt pe deplin.
Pregatesc lansarea unei reviste impreuna cu niste tineri faini.
Imi place sa dau oamenilor de gandit. [I trust I make myself obscure]
Nu suport sa fiu acuzata de ceva ce nu am facut.
Apreciez oamenii creativi si pe cei care au curaj sa isi sustina punctul de vedere in fata altora, insa intr-un mod inteligent.
As vrea sa cred mai mult.
Ma tem de insecte si de singuratate.
Imi pare rau pentru ca am intarziat cu luarea unor decizii.
Aud o gramada de vorbe
dar
Vad putine fapte.
Nu imi place de mine pentru ca sunt atat de stresata si ma ingrijorez pentru cele mai marunte chestii.
Rar cred ceea ce mi se spune din prima.
Pastrez...o gramada de amintiri.
Nu sunt multumita pe deplin de viata pe care o duc acum.
Sunt confuza din cauza diferentei enorme dintre vorbe/promisiuni si fapte. [am eu ce am cu vorbele si faptele]
Ar trebui sa...ma apuc de licenta :)) Si sa ma trezesc la realitate.
Am nevoie de credinta si un pic mai multa libertate.

si merge mai departe la Razvan si la cine mai vrea :)

Ceea ce urmeaza sa scriu poate fi foarte usor trecut in randul chestiilor ,,siropoase". Dar m-am trezit mult prea fericita ca sa nu scriu macar o data ceva de genul pe blogul acesta atat de drag inimii mele.
Cum m-am trezit am deschis fisierul in care se afla jurnalul pentru el al meu si am gasit ceva ce am scris in toamna:
* Iubesc toamna si a fost o miercuri in care simteam ca esti al meu, ca inima mea te stie, ca vom fi in scurt timp impreuna. In acea miercuri am iubit frunzele cazute mai mult ca oricand. Le-am iubit culorile, caderea si fosnetul lor sub pasii mei. Am iubit banca dintre copaci, tacerea si soarele…si mai presus de orice, L-am iubit si Il iubesc pe Cel care le-a facut pe toate.

Iubesc toamna si astazi simt ca iubesc la fel de mult si primavara. Poate nu e coincidenta faptul ca azi e prima zi de primavara cu mai mult soare [soare afara, soare in inima mea] si nici faptul ca azi e tot...miercuri. Asa ca astazi pot sa scriu ca e o miercuri in care simt ca esti al meu, ca inima mea o sa te stie candva cu adevarat si ca va veni ziua in care vom fi impreuna. Iubesc zapada care se topeste, soarele care mangaie si parca transforma totul, iubesc sentimentele care se nasc impreuna cu primavara. Sunt o fericita fermecata de soare, de inceputuri frumoase, de blandete si de bunatate, de priviri care spun mai mult decat o gramada de cuvinte [you say it best when you say nothing at all...], de minuni si de o minune in mod special.
Va rog din nou, lasati-va coplesiti de bucurie si uimiti de minunile care se petrec in fiecare zi in jurul nostru [numai de am avea ochi cu adevarat deschisi ca sa le vedem si inimi ca sa le primim si sa le traim].
Sa aveti o primavara fermecatoare, cu pasi de dans, bucurie in inima si zambete pe chip :)