că mult timp am tăcut aici. Şi tăcând aici, am încercat să tac şi în mine. E adevărat însă şi că mereu ne întoarcem la ceea ce iubim. Tăcând şi încercând să stai deoparte, ajungi poate să iubeşti şi mai mult şi să realizezi că linia dintre lucrurile de care aparent ai nevoie şi cele de care chiar ai cu adevărat nevoie e foarte fină. Uşor se pot amesteca, ele între ele şi asta nu-i de dorit.
E adevărat că lupte ducem în fiecare zi, pentru că lupta face parte din viaţă.  Însă nu toate ne sunt obligatorii. Ne place să ne numim luptători, dar puţini suntem şi înţelepţi. Am realizat asta recent, că am dus atâtea lupte care nici nu-mi erau destinate şi nici nu mă priveau. Şi înţelept ar fi fost să stau cuminte, dar deh...cuminţenia se învaţă şi ea.
E adevărat că niciodată nu trebuie să mizezi pe dragostea cuiva şi să faci nebunii, ştiind că sigur persoana aceea va rămâne acolo. Da, va rămâne probabil, dar ce rost are să răneşti intenţionat un om care ştii că te preţuieşte? Prea multe inimi se frâng pentru o clipă necugetată. Şi acesta-i un preţ ce nu merită plătit. Pentru nimic în lume.