Sunt tristă.
Aştept Crăciunul.
Nu simt că vin Sărbătorile. Asta mă întristează nespus. Am intrat într-un soi de amorţeală, de ,,atât de aşa şi-aşa''; cred că de asta nici nu am mai scris. Deşi motive am, din plin. Am fericire multă pe de o parte. Dar numai pe de o parte.
Şi uite-aşa mi se amestecă ziua între uneori şi alteori. De dimineaţa până seara e uneori în mare parte, cu mici pauze de alteori. Atunci sufletul parcă-mi respiră aer curat, atât cât să o pot duce mai departe, până seara.
Seara mi-a devenit partea preferată din zi, undeva după ora 22. Atunci devine alteori şi ce bine-i să ţin iubirea în suflet, cum ţin o cană de ceai, care mă încălzeşte pe deplin, oricât de rece aş fi.
O concluzie sigură nu am. Decât că poate, niciodată nu vom putea să avem pe deplin ceea ce dorim. Cel puţin asta am învăţat în ultima lună: când ţi se dă într-o parte, ţi se ia dintr-alta.
Cu siguranţă, trebuie să ştii sigur ce anume vrei. Numai atunci ţi-e clar scopul şi numai atunci te înarmezi ca să lupţi până la capăt.
În mijlocul a tot, Îţi mulţumesc pentru că mi-ai ascultat rugăciunea şi nu-mi laşi sufletul să devină gol. Cu tristeţe sau bucurie, mi-L umpli mereu, aşa cum Te-am rugat atunci. Mulţumesc pentru că eşti Păzitorul sufletului meu. Ce-aş fi oare, fără de Tine?
Şi îţi mulţumesc şi ţie, cel ce te ştii, pentru că-mi înţelegi privirea. Şi vocea. Şi tot ce sunt.
,,Ce bine că eşti...''