dacă tot veni vorba  

Posted by: Diana in , ,


şi hain m-a inspirat, promisul e promis, iar eu promit că nu mai ies din casă la plimbare fără să am hârtie şi pix la mine!
Sunt fericită pentru că după-masa asta a fost minunabil de minunată şi am hoinărit din nou pe străzi, prin parc şi pe mal. Pe măsură ce făceam paşi şi simţeam mirosul de primăvară si vedeam oamenii, simţeam cum se adună cuvintele în mintea mea şi ar fi ţâşnit din mine, dacă ar fi avut cum. Rânduri întregi le-aş fi scris pe hârtie, cu pixul negru [măcar el era în geantă], iar apoi când am văzut că nu găsesc hârtie nicăieri, am simţit cum ar fi vrut să mi se imprime pe piele. ,,Îi mângâie mâna cu drag şi o priveşte zâmbind'', ,,iubesc primăvara'', ,,nu mai mă satur să păşesc'', ,,Îţi mulţumesc pentru încă o primăvară în care pot simţi vântul cum mi se furişează prin păr'', ,,ah, ce frumos e malul'', ,,ador să stau pe podul ăsta şi să mă uit cum se reflectă totul în apă. aşa îmi doresc să te reflecţi Tu în mine'', ,,aş face o poză, să o vadă'' şi multe multe altele mi-ar fi acoperit pielea.
Doar pe buze ar fi fost scris: ,,sunt fericită''. Dar asta oricum stă scris pe buzele mele şi privirea mea spune asta.
Sunt fericită şi sufletul mi-e aşa, fluturatic şi liniştit.
Liniştea asta am visat-o şi fericirea asta vreau să o păstrez.
Eşti minunat!

This entry was posted on marți, aprilie 27, 2010 and is filed under , , . You can leave a response and follow any responses to this entry through the Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom) .

6 comentarii

ms..si tu esti...
Cum e sa fi fericit?:))

si tu vrei ca tacerea sa poata fi scrisa cumva!!!
ce fruumoos!!:)

fa poza sa o vad!
a fost sclipire in ochi cand am vazut ca ai scris smthn' ab me:)
esti minunata!:)

Sadd, e biiineee :D la intrebarea asta cred totusi ca tu poti sa iti raspunzi mai bine decat pot eu :)

hain, desigur ca vreau :) desi nu spun, dar vreau. cat despre poza, promit [iar promisul e promis!] [ah, ce-mi place cum suna :D] ca de indata ce o sa am un aparat foto o sa fac nu doar o poza, ci multe de tot, sa vedeti ce ma incanta si ma fericeste :D
apoi, cum sa nu scriu, din moment ce m-ai inspirat? :D de ieri tot cu chestia aia sunt in gand :))
multumesc muulltt >:D< so are you and so are we, so are all of us. [ce-as fi scris-o asta in franceza :))]

foarte tare treaba cu franceza:))
poza sa mi-o trimiti pe hain.hkhain@gmail.com :p

cand o am, o trimit :D

Trimiteți un comentariu