my hands are small, I know  

Posted by: Diana in ,

but they're not yours, they are my own. [aşa spune una dintre melodiile mele preferate].
Spuneam că indiferent de ceea ce spun unii, nu sunt prea mică pentru ceea ce visez.
Sunt din ce în ce mai puţini cei care privesc cu drag la oamenii care au visuri şi cred în ele şi sunt din ce în ce mai mulţi oameni distrugători de visuri, care râd şi batjocoresc şi-ţi spun: ,,o să te trezeşti tu la realitate şi în ea nu o să fie nimic din închipuirile tale!''
Acelor oameni le spun că totul este cu putinţă celui care crede. Şi că oricine poate să fie designerul propriei sale vieţi. Şi că decât să mă ambiţionez în tâmpenii şi lucruri prosteşti, prefer să mă ambiţionez pentru mine şi lucrurile bune pe care le vreau pentru viaţa mea.
Aşa că, îmi doresc de mult timp să am o cafenea, un mini.restaurant. Să aibă nume franţuzesc, să fie simplu şi cochet, aranjat până la cel mai mic detaliu. Să aibă un pian într-un colţ şi să poată cânta cine doreşte. Să servesc tot felul de chestii făcute de mine, pentru că gătitul e marea mea pasiune, pe lângă scris. E terapie pură pentru sufletul meu. Să fiu în bucătărie, să gătesc tot felul şi să-mi iasă bine şi mama să se bucure, e una din cele mai mari fericiri din viaţa mea. Şi în mini.restaurantul ăsta o să se audă cântând Katie Melua, Norah Jones, Michael Bubble, Frank Sinatra, Edith Piaf şi mulţi alţii. O să fie şi o încăpere specială, cu cărţi, foi şi stilouri, pentru cei care vor să citească sau să scrie.
O să fiu eu acolo, cea cu dispoziţie dansabilă şi gânduri fluturalnice, prăjiturind pentru oameni fericiţi sau trişti.

 I am never broken.

This entry was posted on duminică, martie 21, 2010 and is filed under , . You can leave a response and follow any responses to this entry through the Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom) .

7 comentarii

Hehe, grozave fantezii, de fapt dorinte. Am realizat ca atata timp cat nu "visez" imposibilul, totul e posibil! :)
Eu una visez o rochita frumoasa alba insotita de un buchetel e flori si o casuta mica si cocheta de vacanta si muulta verdeata in jur, nu e imposibil, nu? :D

E f tare ideea cu mini-restaurantul,sincer
eu visez o dimineata foarte insorita,pe marginea unui lac cu o ceasca aburinda de cappuccino pe o masa si o persoana draga cu care sa povestesc
mm,viata este asa cum ne.o facem

Abia astept sa trec prin cafeneaua ta! Va fi in lista de preferate, dupa cum suna acum! :):)

:)ia te uita unde e de tot stat!:)

Bianca, sunt sigura ca o sa ai rochita, florile si casa :) continua sa visezi lucruri frumoase si mai ales sa lupti pt indeplinirea lor :)

Doris, sunt tare de acord cu tine. Viata, fericirea, tristetea, sunt asa cum ni le facem si in masura in care le permitem in vietile noastre. Nu va fi doar o dimineata, ci o gramada, exact cum le visezi [poate si mai minunate]

Laura, o sa va astept cu maaare drag pe tine si pe cei doi dragi ai tai! Pentru Cristi o sa si prajiturim ceva buuun, sa ii placa mult :D

Hain, va fi! :D

mi.e un dor nebun de tine!

in curand, draga mea :D

Trimiteți un comentariu