Ştiu puţine lucruri, în comparaţie cu câte aş putea să ştiu sau cu câte voi ajunge să ştiu. Dar învăţ, în fiecare zi, câte ceva. Unele lecţii se repetă şi se pare că ele se repetă atunci când nu vrem să le învăţăm de la bun început.
Aşa am învăţat, de pildă, că oamenilor le place să joace jocuri. Sunt frumoase jocurile, unele ne învaţă ce înseamnă o bună relaţionare, sau cum să fii atent şi să cunoşti mai bine. De obicei dezvăluie multe lucruri, ţi-l dezvăluie pe celălalt.
Şi din joc în joc, ajungem la jocul care vizează sufletul.
Aici lucrurile se complică, deoarece jocul în care sufletul e implicat poate fi bun sau rău.
E frumoasă joaca în care descoperi sufletul cuiva, acea joacă în care cineva spune: ,,Vom juca jocul acesta în sufletul meu. Eşti bine-venit! Poţi să intri şi bucurându-ne de o ceaşcă de ceai cald, o să te las să-mi descoperi colţişoarele din suflet. Ai doar grijă, pe aici totul e fragil şi m-aş bucura să nu strici nimic.'' Şi jocul începe şi sufletele, descoperind minunăţiile pe care fiecare le are, ajung să se îndrăgească.
Dar nu toţi vor să descopere minunăţiile din alte suflete, ci vor doar să joace un joc urât, şi nebăgând în seamă atenţionarea că sufletul e ceva fragil, intră şi fac...dezastru. Şi ceainicele se sparg şi totul devine vraişte.
Joaca de-a sufletul e pentru sufletele-copil, care cred în lucruri frumoase şi când intră acolo, privesc cu uimire şi bucurie. E şi pentru sufletele-bătrâne, care nu sunt bătrâne în sensul comun, ci prin trăsătura caracteristică unor oameni bătrâni: înţelepciunea.Sufletele-bătrâne cunosc jocul şi ştiu cum e înţelept să fie jucat.
În rest, ştiu sigur că nu sunt pentru sufletul-turist, care vrea doar să intre, să facă o poză şi să plece. Şi nu mai ştiu. Ar mai fi poate multe de zis, sau poate oricum am spus prea multe acum.
Somn uşor.
P.S.: următorul joc va fi în sufletul meu şi al tău deopotrivă.