Astăzi mi-e din nou dor, dar de ceea ce am avut cândva. Mai precis, de asta mi-e dor:

De ochi închişi, de iarbă verde şi moale, de o toamnă care n-aş mai vrea să plece, de suflet uşor şi de ne.gânduri, de zâmbet care e acolo fără nici un motiv anume, doar pentru că iubesc viaţa şi inima mi-e plină de fericire, pentru că văd munţii şi marea şi plaja şi parcul deopotrivă şi mai ales cerul atât de senin şi frumos, încât mă face să plâng. De oameni noi şi de oameni lăsaţi în urmă [pentru că uneori e bine să şi laşi]. De străzi înguste şi hoinărit aiurea pe străzi noi.
Ce bine e că pot să-mi amintesc.