Ieri ai vrut să văd că pot fi şi fata cu stele în păr. Ieri ai vrut să mă mângâi altfel decât prin adieri de vânt, aşa că mi-ai aşezat stele în păr. De asta ieri m-am simţit din nou copil şi am zâmbit ca unul.
Astăzi în schimb a fost o clipă în care am crezut că ai luat o pauză de la a mă mângâia. Dar înţeleg că poţi face asta şi când totul e nemişcat şi nu se aude nimic. În mijlocul amorţelii, ai ales să mă mângâi prin tăcere.
Te rog acum, îmbrăţişează-mi sufletul tare.
This entry was posted
on luni, decembrie 14, 2009
and is filed under
înspre Cer,
râzânda şi plângânda
.
You can leave a response
and follow any responses to this entry through the
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
.
chiar nu mai am nici un cuvant... Domnul sa te binecuvanteze si sa.ti rasplateasca acest dar atat de... gingas!