Azi a fost prima data cand cred ca am multumit pentru semafoare. Motivul o sa para hilar sau de-a dreptul prostesc pentru unii, dar eram pe tramvai, citeam si a fost nevoie sa subliniez repede niste cuvinte peste care mi s-a oprit privirea.
Si iata-ma cum scriu din nou. E ciudat, pe masura ce leg literele imi dau seama ca as vrea sa notez tot mai multe idei. As vrea, pentru prima oara cred, sa stiu sa scriu cu ambele maini sau si mai bine,cu mai multe pixuri deodata. Le-as alege colorate. Ce e pentru suflet ar fi verde [imi place sa cred ca inca e verde sufletul meu si nu a devenit negru sau gri]. Dar si verdele asta ar fi deschis daca ar fi chestii vesele pentru suflet si mai inchis daca ar fi chestii triste. Apoi, cele pentru inima ar fi scrise cu rosu, la fel ca rosul jerseului pe care il iubesc atat de mult si il am acum pe mine, spre disperarea mamei.
Revenind la ceea ce am subliniat, m-am reapucat sa citesc Extrem de tare si incredibil de aproape. Citeam azi pe tramvai si ma gandeam ce lucru mare e ca Domnul ne-a dat o gandire si logica si sens. Adica se dau cuvintele: tine mi-e si pretuiesc dor te de si par sa nu fie nimic. Apoi insa le aranjezi si iese: mi-e dor de tine si te pretuiesc. Si ce lucru mare e sa spui asta si cat de special e sa traiesti asta si cum tresalta apoi inima acelui care stie ca e pretuit. Nu stiu de ce spun toate astea, dar am vrut neaparat sa le scriu.
Ceea ce citeam azi a fost: ,, intelesurile cuvintelor au inceput sa se desprinda de mine ca niste frunze care cad dintr-un copac in rau, eu eram copacul, iar lumea era raul.” Si mi s-a umplut inima de bucurie si am vrut sa izbucnesc in ras tare de tot si sa le spun oamenilor care sigur s-ar fi uitat la mine ciudat ca am aflat ca sunt un copac! Mereu mi-am inchipuit ca sunt un vers, sau o papadie, sau altceva, dar azi mi-am aflat un nou sens. Sunt un copac cu frunze frumos colorate. Iar la mine e mereu toamna si frunzele cad in apa si plutesc si vestea buna e ca inca mai am frunze. Da, lumea s-ar fi uitat si mai ciudat la mine, dar cui ii pasa de privirile lumii cand pentru o clipa simti ca esti fericit?
A inceput ploaia, sunt in mijlocul parcului. Daca nu as fi racita promit ca as sta aici, sa respir toamna si ploaia. Dar va fi si asta in curand. Promit in numele toamnei pe care o iubesc!
In fine, am scris o gramada astazi dar probabil nimic concret pentru multi, dar aparte pentru mine. In plus, azi am promis ca din fata cu zambet trist o sa [re]devin fata cu zambet colorat pe verde. Asa ca o sa fac tot ce imi sta in putinta sa-mi colorez zambetul si sufletul si inima si pe voi sper sa va ametesc mai putin data viitoare.
Va imbratisez cu drag!