Azi noapte. ora 02:45

As vrea sa stau in ploaie. Sa o simt pana dincolo de piele. Rece. Pe mine. In mine. Sa fiu a ei. Apoi as mirosi a ea. As fi fata cu pielea ce miroase a ploaie, fata cu stropi de ploaie in par si pe gene. Si m-ar iubi...daca nu pamantul, macar cerul. Da, careva tot ar trebui sa ma iubeasca, dintre cer si pamant. Traiesc prinsa in imbratisarea lor. Cand ploua, cerul saruta pamantul si pe mine impreuna cu el. Cand cresc flori, pamantul mangaie cerul si pe mine deopotriva. Ma vor. Dar nu stiu daca ma au cu adevarat. Uneori sunt a lor, alteori a nimanui...
De asta ploua acum de atata timp...pentru ca pamantul e trist si cerul a vazut asta. Pamantul tanjea sa simta din nou cerul. Si in noaptea asta, cerul s-a indurat si se revarsa la nesfarsit.
Esti cu mine? Pentru ca ti-am spus o poveste. De fapt, doua. Povestea unei fete triste [acum] care iubeste ploaia si povestea iubirii dintre cer si pamant. Fata sunt eu, iubirea lor e imposibila. Nu stiu daca se vor avea vreodata pe deplin. Mereu dau impresia ca se ating, undeva departe, dar niciodata nu e asa.
Nu mai stiu...
Somn usor.