Zilele trecute am fost din nou in parc…
Acelasi loc pe banca si undeva, copiii.
Am nevoie de liniste…sa m-aud pe mine cu adevarat. Si sa-L aud pe El.
Tot felul de oameni. Si pasi. Sunetul pasilor. As face o melodie din sunetul pasilor. Cu siguranta o melodie trista a pasilor care pleaca. Din a pasilor care vin as face o melodie…nu stiu de care. Poate una care sa exprime nesiguranta. Trebuie sa ma gandesc ce fel de pasi ar da nastere la o melodie fericita. Ceea ce stiu sigur e ca sunetul pasilor de copil ar da nastere la melodia inocentei. Poate aceea ar fi si melodia fericita.
Cat esti copil, gasesti cumva fericire…
Si acum…doar pasi care pleaca…
Mi-e dor… mi-e dor sa fiu copil pe de-a-ntregul.
As vrea sa pot surprinde cumva privirea unui copilas…si zambetul lui. Le-as pastra in mine o eternitate.
Trebuie sa regasesc imaginea copilului care am fost candva…am nevoie de zambetul copilului din mine…
This entry was posted
on luni, noiembrie 17, 2008
and is filed under
gânduri fluturalnice,
râzânda şi plângânda
.
You can leave a response
and follow any responses to this entry through the
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
.
uau :x
pasii copilarie, cand dansam fericiti in ploaie si ne jucam si nu ne pasa de nimik, cand gaseam fericirea chiar si intr-o floare ... pasii coplilariei cand zburdam fericiti pe afara , cand mergeam la sanius sau la un prieten ... acesti pasi ar fii ideali pt melodia fericirii :)
eu nici in copilarie nu am dansat in ploaie :( nu-i nimic, ca recuperez in viitor :))