Zilele trecute am fost din nou in parc…
Acelasi loc pe banca si undeva, copiii.
Am nevoie de liniste…sa m-aud pe mine cu adevarat. Si sa-L aud pe El.
Tot felul de oameni. Si pasi. Sunetul pasilor. As face o melodie din sunetul pasilor. Cu siguranta o melodie trista a pasilor care pleaca. Din a pasilor care vin as face o melodie…nu stiu de care. Poate una care sa exprime nesiguranta. Trebuie sa ma gandesc ce fel de pasi ar da nastere la o melodie fericita. Ceea ce stiu sigur e ca sunetul pasilor de copil ar da nastere la melodia inocentei. Poate aceea ar fi si melodia fericita.
Cat esti copil, gasesti cumva fericire…
Si acum…doar pasi care pleaca…
Mi-e dor… mi-e dor sa fiu copil pe de-a-ntregul.
As vrea sa pot surprinde cumva privirea unui copilas…si zambetul lui. Le-as pastra in mine o eternitate.
Trebuie sa regasesc imaginea copilului care am fost candva…am nevoie de zambetul copilului din mine…