De moarte mă tem.
Mă tem cu-nfiorare,
dar nu mă tem
de clipa-n care, de tot, eu am să plec;
mă tem să fiu
în Ceruri, fără voi.
Mă tem
că n-o să fiţi acolo
să cântăm
şi n-o să fiţi să-ngenunchem
cu-atâta bucurie
în faţa Celui pe care voi,
ai mei preaiubiţi,
m-aţi învăţat să Îl iubesc
şi să-L doresc
mereu mai mult, mereu mai tare.
De-aceea, pentru iubirea ce vi-o port
în inimă
şi pentru preţuirea de-a-mi fi părinţi,
vă rog cu drag
în Ceruri cu mine să fiţi.
This entry was posted
on sâmbătă, noiembrie 20, 2010
.
You can leave a response
and follow any responses to this entry through the
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
.
emotionat si superb!
Impresionant!
Rânduri scrise cu sufletul...
:) va multumesc...