La început, oamenii pot să ţi se pară minunaţi. E doar o minunăţie care te încântă şi care da, uneori orbeşte. Însă cu trecerea timpului, pe măsură ce îi cunoşti, ajungi să le vezi şi părţile mai puţin bune şi nu atât de încântătoare. Iar asta, cu siguranţă îî face mai greu de iubit.
Dar unde-i iubirea adevărată dacă iubeşti un om perfect? Nu e, aş spune. De asta, ce bine-i că nu există oameni perfecţi. Există oameni frumoşi, unii mai uşor de iubit decât alţii. Dar nimeni nu-i foarte uşor de iubit. Dar şi asta e bine, cred, pentru că ar trebui să scoată ce-i mai bun din noi, în primul rând. Ştiu ce o să spuneţi unii, că vorbesc despre ceea ce nu există de fapt. Dar asta cred şi după asta încerc să trăiesc, cu gândul că iubind, trebuie să devenim mai buni.
De asta mă şi rog să mă ajute Domnul să nu fiu niciodată superficială, să nu mă poticnesc în defectele nimănui, pentru că şi eu le am pe ale mele din plin şi totuşi, El alege să mă iubească.
Doar despre asta-i vorba azi şi mie îmi spun în primul rând: învaţă să iubeşti, fără a fi orbită. Învaţă să vezi cum e totul de fapt, iar apoi iubeşte, dacă asta alegi. Iubirea aceea o să îî transforme pe ceilalţi în cei mai frumoşi dintre pământeni. Asta e puterea ei, putere care transformă de veacuri, care a transformat păcătoşi în aleşi ai Cerului, oameni răi în oameni buni, oameni mai puţin frumoşi [la suflet], în cei mai frumoşi de pe faţa pământului.
,,dar în cele cereşti, eşti atât cât iubeşti.''
This entry was posted
on marți, septembrie 28, 2010
.
You can leave a response
and follow any responses to this entry through the
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
.
Ce frumos spus! Probabil că se poate scrie mult şi bine despre iubire si despre cei mai frumoşi dintre pământeni.
Mă bucur pentru hotărârea ta de a fi tu însăţi şi nu o altă fată oarecare ,mascată de superficialitate. :)
Nu-i corect să zici că e bine că nu sunt oameni perfecţi.
Dacă am fi toţi perfecţi, ne-am iubi fără nici o rezervă şi totul ar fi roz, sau albastru în cazul băieţilor :)
Suntem aşa cum suntem.
Eu tind spre perfecţiune, încercând în acelaşi timp să nu îi "întind" pe alţii.
eu as zice ca exact imperfectiunea unui om e ceea ce ne fascineaza si ne face sa il iubim. daca toti am fi perfecti, probabil toti am fi la fel, deci iubirea noastra ar fi "monotona".
@zurliu:Nu stiu daca am iubi fara rezerve daca am fi perfecti. Faptul de a fi perfect nu garanteaza ca ai fi compatibil cu cineva, ca aceleasi lucruri conteaza pentru amandoi.
Pana la urma, imperfectiunile tin si de standardele personale. Lucruri care pt. mine sunt defecte, pt. altcineva ar putea fi chestiuni neesentiale sau chiar calitati. Totusi, sunt de parere ca "imperfectiunile" fac parte din structura personalitatii unui om. Daca il iubesti, ii iubesti si imperfectiunile. Poate acelea il fac mai pretios, cum sugera aRengle. Imi amintesc ce spunea un prieten referitor la relatia cu sotia lui: "Imi place cand greseste pentru ca asta imi da posibilitatea sa o iert si, astfel, sa-i arat cat de mult o iubesc". Vorba ta, ce fel de iubire e aceea cand totul merge struna? Nu mai e "la bine si la rau".
U, am uitat sa spun ca mai grav este atunci cand ignori imperfectiunile evidente si riscante ale celuilalt. Generozitatea asta se va intoarce impotriva ta insuti (-ati), uneori sub forma nesimtita: "Te las, e vina ta, de ce m-ai ridicat pe un piedestal?" Nu suporta, draga Doamne, povara de a avea cineva atata incredere in el. Bieh.
Andreea, o asemenea hotarare cred ca e necesar sa fie luata la un moment dat. E spre binele nostru si pentru a trai asa cum se cuvine.
zurliu, nu sunt sigura ca ar fi asa. Cel putin, nu in zilele de astazi. O asemenea lume ar fi fost posibila si a fost, insa pentru putin timp. Dar acum, imperfectiunea este parte din noi. Si eu tind spre perfectiune in anumite domenii, dar asa cum spui tu, e ceva ce tine strict de mine. Nu incerc sa-i determin pe ceilalti sa fie sau sa faca la fel.
aRengle, cam asa e cum spui :)
Dia, iti multumesc pentru comentariile tale. Sunt de acord cu tine in ceea ce ai spus. Imperfectiunile tin si de diferenta de gandire, de standarde sau perceptii in viata. Totusi, fac parte din ceea ce suntem si din viata noastra.
Ce frumos spunea prietenul tau!! :) Asta cred ca ar trebui sa fie un mod de gandire pentru toata lumea.
Eu una sustin indreptarea cu blandete a acelor defecte la care se poate lucra. Dar nicidecum nu cred ca e nici bine, nici sanatos sa te prefaci ca ele nu exista. Si vorba ta, ignorarea lor poate sa-ti aduca surprize neplacute, exact cum ai spus.
Ideea nu cred ca e camuflarea, ci indreptarea.
te-am regasit bine.
bine ne-am...regasit?:)
Da, încă o dată se adevereşte faptul că frumuseţea vine din interior şi nu ne putem mulţumi doar cu nişte chipuri frumoase!