Îmi plac poveştile.
Îmi plac mult. Îmi plac atât de mult încât am început să invetez. Poveşti cu mine. Poveşti despre mine. În mintea mea. Mă văd bună sau rea; mă văd luptând, apărând. Mă văd cucerită şi iubită. Mă văd spunând lucruri, mă văd plecând departe şi apoi mă văd venind înapoi schimbată.
Îmi plac poveştile.
Unele mă fac să zâmbesc.
Dar în final, nu ştiu dacă poveştile cu mine îmi fac bine.
În loc să inventez asemenea poveşti, ar trebui să încep să îmi construiesc realităţi.
Cu adevărat, mai mult decât de poveşti, am nevoie de realităţi.
This entry was posted
on luni, ianuarie 25, 2010
and is filed under
râzânda şi plângânda
.
You can leave a response
and follow any responses to this entry through the
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
.
Si noua ne plac povestile cu tine:)
sunt povesti care ne dau speranta...care ne lasa sa visam si sa credem ca pot deveni realitati...chiar daca o parte din noi e condtienta ca ne mintim frumos :D
M-am regasit atat de mult in ce ai scris tu :)
constienta*
well..then..get THIS reality:):)
"If you want your children to be intelligent, read them fairy tales. If you want them to be more intelligent, read them more fairy tales." — Albert Einstein
have fun with those reality-check fairytales having you as princess:):)
vlad, ma bucur sa citesc asta :)
anonim, nu vad ce ne-am face fara speranta. Eu chiar cred ca totul este posibil, ca multe din ceea ce visam pot deveni realitati. Dupa cum spunea Steinhardt: ,,Miopia oamenilor normali. Nu pot crede ca totul e cu putinta."
c'est moi...chiar ieri am citit niste basme. Un copil le intelege intr-un fel, un adult in alt fel. Poate de asta e bine sa ramanem copii pe de o parte.
Asa ca o sa incerc sa ma bucur si de povesti, dar si de realitate.
Daca ai stii cate scenarii si povesti cu mine aveam si eu... :) Inca mai am, dar acum sunt mai realiste.
:)
Povestile sunt frumoase si binevenite oricand.
Eu am scris povesti cu pilde pentru copiii isteti.
http://povestilelizei.blogspot.com/
Zambete si bucurii!