,,Scuza *imprejurarile mi-au fost potrivnice* nu e invocata decat de cei slabi si nehotarati. Pentru o personalitate puternica imprejurarile sunt mai curand o provocare, un imbold. [...] La urma urmei imprejurarile sunt mai intotdeauna grele. Si fiecare tot ce vrea obtine, dar ceea ce vrea cu adevarat, nu ceea ce spune ca i-ar placea sa aiba; ceea ce se dobandeste prin neprecupetit sacrificiu, cu nedezmintita incapatanare, infrangand lenea, nestaruind asupra scrupulelor.
Imprejurarile nu pot fi scuza decat pentru ratati si ratatii -pe plan social sau duhovnicesc- sunt cei care s-au dat batuti, n-au avut mesaj sau nu le-a fost destul de scump (ori nu l-au receptionat destul de clar).
Mangaierea e alta: totul nu e sa invingi, totul e sa lupti pana la capat.
Biruinta nu-i obligatorie. Obligatorie e lupta. Sa nu te predai din prima clipa.
Asta-i singura noastra datorie sfanta: de ne este dat sa cadem, sa fie-n zori."
N.Steinhardt - Jurnalul Fericirii

De data aceasta nu prea am multe de zis. Inghit in sec, citesc si recitesc si inteleg. Inteleg, imi reamintesc si hotarasc. Hotarasc sa nu mai ma dau batuta din cauza imprejurarilor aparent potrivnice. Hotarasc sa imi iau armura si sa lupt, pentru ca ,,o lupta-i viata...deci te lupta cu dragoste de ea, cu dor; oricare-ar fi sfarsitul luptei sa stai luptand, caci esti dator!" [G.Cosbuc].