Se pare că a venit momentul pe care l-am tot amânat. Uneori însă, nu-i bine să amânăm momentele care ştim că oricum trebuie să fie.
Aşadar, curăţenie de toamnă.iarnă! Nu în casă, ci în mine. Nu în dulapuri cu rochii, ci în amintiri. Nu în camera mov şi cea cu albastrul care nu îmi place, ci în relaţii. Nu scot afară covoare şi praf, ci...oameni. Scoatem şi falsitatea, şi oamenii care şi-au irosit a zecea şansă. Scoatem afară pe toţi cei care ar fi trebuit să plece cu mult timp în urmă. Scoatem şi părerile de rău, şi factorii care mă fac să cad şi să greşesc.
Mai bine un suflet în care nu se îngrămădesc atâţia răi şi rele. Mai bine un suflet aparent gol, gol de toate astea. Dar nu-i nimic, sunt multe minuni şi frumuseţi care rămân. Şi rămâne o grămadă de loc gol, de acum păstrat special pentru momente şi oameni şi lucruri şi mai speciale.
După asta, voi fi cu adevărat în soare. După asta, va fi cu adevărat lumină.
E ciudat. E ciudat cum un rău aparent ne poate da curaj ca să facem bine. Ca să ne facem nouă bine.
Dar binele de-abia acum începe.
Şi nimic nu-i mai frumos ca o curăţenie de toamnă.iarnă făcută împreună cu Domnul meu drag. Apoi, nici o toamnă rece şi nici o iarnă cu ger. De-acum încolo, doar senin în inima mea!
Cam atât.
,,Nimeni nu va fi întrebat la ultima judecată cât de mult a suferit, ci cât de mult a iubit.'' Richard Wurmbrand
Să-mi transform zilele de nemulţumire în zile ale mulţumirii. Să învăţ să mulţumesc pentru orice. Şi nu-i lucru uşor să fac asta, deşi am atâtea motive să fiu mulţumitoare. Dar cred că m-am obişnuit şi m-am molipsit cu atitudinea asta care dăunează grav. Însă nu mă las şi lupt cu mine zilnic.
Azi e ziua mulţumirii, aşa că:
Îţi mulţumesc Tată scump
* pentru că e mami bine
* pentru că nu am probleme grave de sănătate
* pentru o zi aşa de frumoasă, în toamna asta, cu tati
* pentru Maria şi Emanuel [minuni vii]
* pentru că pot să cânt
* pentru scris
* pentru ,,căutători de comori''
* pentru că nu ducem lipsă de nimic [în sensul de absolut nimic]
* pentru că mi-ai dat un loc de muncă
* pentru oameni dragi, care sunt aici, cu mine.
* pentru scriitori şi cărţi deosebite
* pentru minuni fără număr
* pentru că nu mi-ai dat tot ceea ce mi-am dorit.
* pentru artă
* pentru simţuri
* pentru că nu îmi laşi inima să simtă după cum şi-ar dori uneori. altfel spus, pentru că îmi păzeşti inima.
* pentru că mi-ai dat mult, deşi asta implică şi o mare responsabilitate. dar ăsta e un alt motiv de mulţumire. [Luca 12:48]
* pentru că nu mă laşi să fiu mulţumită de mine
* pentru că mă uimeşti în moduri neaşteptate, în momente în care nici nu m-aş gândi că vei face asta
* pentru că sunt întreagă [la propriu]
* pentru că pot să gândesc, să judec, să văd cu adevărat
* pentru că ai creat atât de frumos [e un frumos care uimeşte şi taie respiraţia] întreaga lume
* pentru că am avut posibilitatea să am parte de educaţie şi de un cămin
* pentru că mă faci să plâng de fericire
* pentru inspiraţie [pentru că mă inspiri]
* pentru oameni care citesc
* pentru Magda Isanos :)
* pentru roada pământului şi toate cele atâta de diversificate, din care putem face o grămadă de bunătăţi
* pentru că toate darurile care vin de Sus, de la Tine, sunt bune şi desăvârşite
* pentru că pot să Te laud în atâtea moduri
* pentru că mă fericeşti
Eşti Cel mai minunat şi Te iubesc!
Nu înţeleg nevoia oamenilor de a eticheta tot ceea ce e în jur. Nu înţeleg nevoia de a ne eticheta noi între noi. Unu-i tocilar, altul singuratic, unul bogat, altul sărac, celălalt e cool, celălalt not so cool, ea e tipa frumoasă şi 'hot', cealaltă e nasoală pentru că-i lipseşte cine ştie ce, şi tot aşa. Şi tot etichetându-ne cred că pierdem esenţialul.
Esenţialul ar fi că, la urma urmei, suntem toţi la fel. Nu unii în ochii celorlalţi, ci toţi în ochii Lui. Ce bine că felul nostru nu e felul Lui, dar cât de trist e că felul Lui nu devine nicicum felul nostru.
Am plâns azi şi I-am mulţumit Domnului pentru că nu are hobby-ul de a sta Sus, punându-ne etichete după cum ne e meritul.
Am făcut şi eu asta şi nu mi-a adus nimic bun în viaţă. Am învăţat însă o lecţie pe care încerc să mi-o amintesc zi de zi: singura soluţie înţeleaptă şi de dorit e să privesc la cei din jurul meu prin ochii Lui. Aşa pot să văd că există un singur fel de oameni: preaiubiţi ai lui Dumnezeu, care au preţ în ochii Lui.
Prin urmare, nu vreau etichete aici jos pe pământ. Dar vreau una la sfârşitul vieţii: a robului bun şi credincios.
.
Să ştii ce vrei în viaţă. Nu laşi totul la voia întâmplării. Nu ce-o fi, aia o fi! Nu, domnule! Asta vreau, de asta am nevoie, asta cer de la Domnul!
La început, oamenii pot să ţi se pară minunaţi. E doar o minunăţie care te încântă şi care da, uneori orbeşte. Însă cu trecerea timpului, pe măsură ce îi cunoşti, ajungi să le vezi şi părţile mai puţin bune şi nu atât de încântătoare. Iar asta, cu siguranţă îî face mai greu de iubit.
Dar unde-i iubirea adevărată dacă iubeşti un om perfect? Nu e, aş spune. De asta, ce bine-i că nu există oameni perfecţi. Există oameni frumoşi, unii mai uşor de iubit decât alţii. Dar nimeni nu-i foarte uşor de iubit. Dar şi asta e bine, cred, pentru că ar trebui să scoată ce-i mai bun din noi, în primul rând. Ştiu ce o să spuneţi unii, că vorbesc despre ceea ce nu există de fapt. Dar asta cred şi după asta încerc să trăiesc, cu gândul că iubind, trebuie să devenim mai buni.
De asta mă şi rog să mă ajute Domnul să nu fiu niciodată superficială, să nu mă poticnesc în defectele nimănui, pentru că şi eu le am pe ale mele din plin şi totuşi, El alege să mă iubească.
Doar despre asta-i vorba azi şi mie îmi spun în primul rând: învaţă să iubeşti, fără a fi orbită. Învaţă să vezi cum e totul de fapt, iar apoi iubeşte, dacă asta alegi. Iubirea aceea o să îî transforme pe ceilalţi în cei mai frumoşi dintre pământeni. Asta e puterea ei, putere care transformă de veacuri, care a transformat păcătoşi în aleşi ai Cerului, oameni răi în oameni buni, oameni mai puţin frumoşi [la suflet], în cei mai frumoşi de pe faţa pământului.
,,dar în cele cereşti, eşti atât cât iubeşti.''
Îmi tot spun că e aşa cum e scris, şi toate lucrurile lucrează spre binele nostru. Chiar când aparent binele acela pare să fie undeva departe de noi. Chiar şi când totul pare să meargă invers decât ar trebui. Cine-a spus că uneori nu avem nevoie în viaţă şi de puţin invers?
Nu ştiu uneori unde-i binele în tot. Probabil însă nici nu trebuie să ştiu. Dar cu siguranţă trebuie să învăţ să cred că binele-i acolo.
Mai multă fericire să-mi aducă trăitul prin credinţă, asta trebuie să-nvăţ.
cine nu vrea să o ia pe drumul bun, să o ia pe unde-a vrea.
